Trebuie să citim pentru a avea putere. Omul care citeşte trebuie să trăiască intens. Cartea trebuie să fie o sferă de lumină în mâinile cititorului. –Ezra Pound
Singura cale prin care omul cunoaşte nemurirea,urma pe care sufletul o lasǎ pe acest pǎmânt este cuvântul. Literele de foc strǎpung fiecare suflet,iar paginile acelor manuscrise din mâinile voastre încep sǎ tremure.În adâncul oricǎrei poveşti se aflǎ o nouǎ lume.Fiecare întâmplare conține viațǎ,cǎci arta creației este procesul superior al inteligenței umane prin care ochii noştrii reuşesc sǎ-şi depǎşeascǎ limitele.Fiecare carte este un manuscris menit sǎ ne vorbeascǎ,Prin glasul universului,poveştile fiecǎrui om.Deşi pare aproape ireal,eu cred cǎ în aceastǎ lume a creației se aflǎ împlinirea noastrǎ.
Nu ştiu niciodatǎ de ce citesc o anumitǎ carte.De fiecare datǎ,un instinct necunoscut mǎ împinge cǎtre un anumit titlu.Din momentul când în mâinile mele se aflǎ cartea necunoscutǎ,încep sǎ-mi dedic infinite clipe pentru a descoperi ceea ce se aflǎ în mine,caut cheia care deschide poarta visurilor mele.Şi din acea clipǎ,încep sǎ tremur.Paginǎ dupa paginǎ, parcurg o serie de sentimente…Toate simțurile se trezesc,iar în mine rǎsunǎ vocea propriei inimi.Deodatǎ,când ochii obosesc,când glasul nu mai reuşeşte sǎ rosteascǎ cuvintele,când literele încep sǎ se piardǎ,când totul se aproprie de sfârşit,nu mǎ dau bǎtut.Cartea începe sǎ mǎ fascineze,iar aceastǎ senzație este o forțǎ ce învinge orice limitǎ umanǎ.Devin apoi o stâncǎ,dar îmi eliberez sufletul şi îl las sǎ pǎtrundǎ în paginile acelei cǎrți sfinte.Sufletul pǎtrunde de fiecare datǎ cu sfialǎ,dar de la prima şoaptǎ a povestitorului,prinde aripi.Se înalțǎ în taina cea mai sfântǎ deasupra oricǎrei mǎrturisiri.Cu ochii de foc reuşesc sǎ descopǎr în oglinda poveştii propriile sentimente.Asta este arta fiecǎrei poveşti.întotdeauna,o carte pare scrisǎ pentru sufletul tǎu.E atât de curios cum fiecare povestitor cunoaşte sentimentele tale cele mai ascunse.Însǎ,conştientizez cǎ nu vǎ pot influența pǎrerea despre lumea poveştilor,dar prezint în rândurile urmǎtoare visul care m-a fǎcut sǎ trǎiesc în fiecare poveste…
Se fǎcea cǎ deschisesem pentru prima datǎ ochii…Vedeam pentru prima datǎ profunzimea fiecǎrei culori.În mâinile mele se afla o carte cu paginile albe…Era o carte anonimǎ,scrisǎ de cel mai necunoscut scriitor.Deodatǎ,parcǎ printr-un miracol,în fața mea se înşirau într-o grabǎ nebunǎ eternele cuvinte.Literele de gheațǎ îmi ardeau sufletul,cǎci inima mea le mângâia în tainǎ…Visam cu ochii deschişi,vorbeam ca un nebun,dându-mi seama cǎ cei din jur nu vor înțelege absolut nimic.Au trecut câțiva ani de la acea întâmplare,dar astǎzi,simt nevoia de a povesti ceea ce mi s-a intamplat.Poate cǎ atunci nu am înțeles totul,dar dupǎ lungile nopți nedormite,în care gândul sufletului meu a încercat sǎ desluşeascǎ ceea ce a reuşit sǎ citeascǎ pe acea paginǎ albǎ.Erau nişte cuvinte invizibile,dar care îmi pǎtrundeau direct în inimǎ…Astǎzi,ştiu cǎ acele cuvinte erau povestea vieții mele,Acea carte era menitǎ sǎ-mi fie drumul pe care pǎşesc în viațǎ.Glasul cuvintelor era glasul unui suflet care a reuşit sǎ treacǎ dincolo de lumea realǎ,care a reuşit sǎ devinǎ scriitor,sǎ trǎiascǎ în fiecare clipǎ în lumea poveştilor..Pentru a înțelege cu adevǎrat cât de importantǎ este lectura,trebuia sǎ pǎşesc în lumea ei.Trebuia într-un fel sǎ devin credincios fiecǎrui cuvânt pentru a înțelege fiecare mister.
Vǎ rog sǎ aveți grijǎ,cǎci ceea ce veți citi sunt mǎrturisirile unui scriitor venit dintr-o altǎ lume…El nu a scris poate nici o carte,dar în fiecare secundǎ din aceastǎ viațǎ,acest Creator ne povesteşte propria viațǎ.Cuvântul lui este cel pe care toți îl urmǎm,deoarece viața este unica lecturǎ care ne fascineazǎ în totalitate..Pentru a înțelege mai bine de ce este bine sǎ citim,trebuie sǎ înțelegm în primul rând de ce cineva scrie câte o poveste.Dar vǎ invit într-o poveste a cuvintelor..Zburați cu mine deasupra acestor mǎrturisiri,lǎsați-vǎ purtați de adierea fiecǎrei litere.
~Җ~ Poate cǎ totul începe de la primul cuvânt.Îl arunc fǎrǎ sǎ mǎ gândesc pe pagina albǎ..Nici nu-mi dau seama cǎ acel cuvânt este o poartǎ cǎtre o altǎ lume…Este cuvântul cu care cǎlǎtoresc în propria mea lume.Ce poate fi mai frumos?Adevǎrul este cǎ scrisul este întradevǎr un mister.Nu ştiu dacǎ cineva îl poate descoperi în totalitate…Atunci când inima mea grǎieşte,iau un pix si o foaie..Închid ochii şi îmi deschid sentimentele.Încerc sǎ caut ceea ce-mi doresc,deşi conştientizez cǎ este foarte greu,aproape imposibil, nu renunt. Fie cǎ este o poezie încântǎtoare,sau un coşmar ,toate m-au ajutat sǎ-mi continui drumul..iar in momentul,cand voi reusi sa ajung la destinatia finala,nu voi mai scrie..niciodata.Nici nu ştiu cum sǎ descriu acest zbor al imaginației.Vine când doreşte.Sunt însǎ şi momente când simți nevoia de a respria aer.Dar poezia,proza,şi tot ceea ce înseamnǎ scris trǎieşte în adâncul inimii tale.Nu trebuie sǎ te înalți pentru a scrie ceva.Recunosc,nu sunt un scriitor.Ceea ce fac nu este scris,şi nu doresc celebritate.Nu doresc sǎ fiu apreciat,nu doresc ca ceilalți sǎ citeascǎ ceea ce eu scriu.Dar asemnea fiecǎrui pas din deşert,fiecare cuvânt are propria sa urmǎ.Scriu pentru a-mi linişti inima.Nu îmi pasǎ dacǎ cineva citeşte ceea ce scriu.Nu mǎ intereseazǎ opiniile lor.Pentru mine,bǎtǎile inimii sunt adevǎratele rǎspunsuri.Aud de la prieteni diferite pǎreri…Mulți spun cǎ nu înțeleg nimic din ce scriu,alții cred cǎ totul este un fel de iluzie,cǎ sunt un actor puțin priceput.Le ascult fiecare pǎrere şi mǎ bucurǎ nespus de mult faptul cǎ nu mǎ îințeleg.Pânǎ la urma urmei,inima mea,e doar a mea.Dacǎ cineva de pe acest pǎmânt ar înțelege vreodatǎ ce scriu,cred cǎ nu aş mai dori sǎ trǎiesc.Asta ar însemna sǎ-mi citeascǎ gândurile,sǎ respire pe aceeaşi frecvențǎ cu mine.Dar nu e aşa,fiecare inimǎ are propria sa linie melodicǎ.Privind în jur,de-alungul anilor,am înțteles cǎ scrisul meu este o boalǎ pentru cei din jur…Dar oare,cum aş putea vindeca rǎnile celorlați?Da,poate cǎ aici greşesc cel mai mult.De fiecare datǎ când cǎlǎtoresc în lumea visurilor mele,atunci când mǎ trezesc cu o foaie scrisǎ de mâinile mele,mǎ duc şi o dǎruiesc unei persoane.O rog sǎ citeascǎ şi sǎ-mi spunǎ mai apoi pǎrerea.Poate cǎ în mod normal,nu ar trebui sǎ fac asta.Dar asemenea vântului,creațtie este mereu cǎlǎtoare.Poezia şi proza trǎiesc din cititor în cititor.Dacǎ le-aş ține numai pentru mine,pentru acele momente când practic sunt pe pǎmânt,atunci le-aş ține cu forța într-o închisoare a regretelor…De aceea,de fiecare datǎ,chiar dacǎ la prima vedere ele deranjeazǎ,ştiu cǎ e singura modalitate de a le dǎrui o viațǎ.Apoi nu mai depinde de mine.Depinde de cel ce le va citi.În mâinile lui vor sta propriile mele sentimente.Nu scriu pentru a plânge,sau pentru a povesti cuiva povestea vieții mele.Poezia e un virus care cuprinde fiecare inimǎ.Îmi amintesc fiecare întâmplare.Dar totul este aşa cum este…Scriu uneori,fǎrǎ sǎ înțeleg.Sunt cuprins de nişte sentimente necunoscute.Dar nu mǎ dau bǎtut.
Fiecare cuvânt este o rugǎciune pe care o şoptim în tainǎ.Chiar dacǎ el se aflǎ în fața tuturor oamenilor,doar noi îl citim aşa cum trebuie.Doar în sufletul nostru,el rǎsunǎ cu adevǎrat.Comunicǎm cu cel mai presus Zeu.Cuvântul este sabia noastrǎ,cu care ne luptǎm împotriva fiecǎrui coşmar.
Nu ştiu dacǎ mâine voi mai deschide ochii,nu ştiu dacǎ mâine voi avea o zi uşoarǎ,nu ştiu ce se va îintâmpla la urmǎtorul rǎsǎrit,orice ar fi,dacǎ voi mai avea vreodatǎ şansa,puterea,sǎ scriu,o voi face.Fǎrǎ nici-o urmǎ de îndoialǎ.Iar de va fi sǎ nu mai pot visa,voi trǎi cu amintirile acestea.Unde am zâmbit din tot sufletul…Dar sǎ iubim,sǎ trǎim fiecare clipǎ aşa cum meritǎ trǎitǎ..Numai bine…
Mǎrturisile acestea sunt o încercare de a aduce zâmbet şi bucurie în viața cititorului.Fiecare are propria sa viziune despre lume,despre ceea ce se aflǎ dincolo de orice imaginație.Aceastǎ poveste,realǎ din punctul meu de vedere,nu este decât un cadou pe care vi-l dǎruiesc cu toatǎ bucuria.Nu doresc sǎ vǎ schimb pǎrerea despre lume,poate cǎ pǎrerea voastrǎ este mai corectǎ,dar prin ceea ce am scris pentru voi,am încercat sǎ vǎ aduc motivația de a fi mai buni în fiecare zi.Sunt convins ca puteți fi mai buni,mai credincioşi decât sunteți.Am încredere cǎ veți reuşi.Sǎ începem cǎlǎtoria,sǎ începem sǎ visǎm cu ochii larg deschişi!
Tot ce voi scrie va fi pe un limbaj pe care fiecare sǎ-l poatǎ înțelege.Cuvintele vor fi simple,deoarece fiecare are dreptul sǎ se bucure de aceastǎ poveste.
Îmi doresc ca aceastǎ noua lume care se înfǎțişeazǎ în fața voastrǎ în acestǎ momente,sa fie una familiara,o lume in care sa va simsiti minunat.Va doresc o cǎlǎtorie plǎcutǎ.Nu uitați sǎ zâmbiți la fiecare scurt popas…Cǎci aceasta este calea spre fericire,calea spre nemurire.Dacǎ vreți sǎ trǎiți cu adevǎrat,zâmbiți în fiecare zi.
0fer aceastǎluminǎ,doar acelora care au cu adevǎrat nevoie de vindecare.Ofer iubire doar aceluia care are nevoie de ea pentru a trǎi.Ofer cǎldurǎ aceluia care îîi este frig.Ofer rațiune,aceluia care este pus în situația de a face o alegere importantǎ.Ofer noroc acelui care are nevoie de el.Ofer iubire acelora care sunt singuri în aceste momente.Ofer ajutor şi protecție acelora care sunt rǎniți.Ofer totul,acelora care în aceste clipe nu mai au nimic.Vǎ împǎrtǎşesc secretele universului,acelora care ați venit special pentru acest lucru.Rǎspunsul îl veți afla,numai şi numai dacǎ îl meritați.acelora care au de gând sǎ abuzeze de el,sau sǎ-l foloseascǎ în alt scop decât calea cea dreaptǎ,îi anunț cǎ aşteaptǎ în zadar.Gândurile lor îmi sunt atât de bine cunoscute,şi nu le voi da niciodatǎ ceea ce cautǎ atât de mult.Dacǎ vreți luminǎ,fiți luminǎ.Dacǎ vreți iubire,fiți iubire,cǎci numai acela care este luminǎ,va primi luminǎ,Numai acela care iubeşte cu adevǎrat,va primi iubirea de care are nevoie.Numai acela care meritǎ întreaga putere o va primi.~
În aceste momente,cǎlǎtoria se terminǎ aici.Tot ce ați citit face parte din viața mea.Sper cǎ am reuşit sǎ vǎ dǎruiesc acea poftǎ nebunǎ de a pǎtrunde fǎrǎ teamǎ în lumea literaturii.Citiți,fiindcǎ aceasta este unica cale prin care veți putea rǎspunde la propriile întrebǎri.Tocmai în aceastǎ închiere,un porumbel se înalțǎ spre noi orizonturi de pe mâna mea.Din sufletul meu,cuvântul de foc se elibereazǎ.Îl privesc cu ochii înlǎcrimați cum strǎbate gândurile fiecǎrui cititor.Sufletul meu,prin aceste cuvinte îşi gǎşeşte nemurirea.O,ce carte nescrisǎ se aflǎ în inima mea..Dar,privind la biblioteca plinǎ cu visuri,aleg o carte pe care o citesc cu zâmbetul pe buze.Înainte de a adormi,voi privi din nou cum marea se desparte de țǎrm,iar cerul,încetul cu încetul se ridicǎ deasupra pǎmântului.Însǎ,cuvântul va trǎi veşnic în inima mea.Azi literele de foc se alintǎ pe paginile de argint.Jocul lor mǎ fascineazǎ,iar fiorul ce izvoarǎ din inimile acelor litere îmi strǎpunge sufletul.Lacrimi de cristal se revarsǎ din ochii mei,izbind cu atâta teamǎ fiecare cuvânt..Apoi încerc sǎ desluşesc povestea.Pagina poleitǎ în aur,strǎluceşte însǎ prea pternic.
Vǎ mulțumesc pentru cǎ v-ați dedicat câteva clipe din viatǎ pentru a-mi da ascultare!
Sam Iul 17, 2010 8:45 am
