Iubirea-Alchimie sentimentală
‘’ Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.(Gustavo Adolfo Becquer)
Încep acum să pictez tabloul unui pământean pentru care trăiesc pe acest pământ…Vreau să prezint sculptura vie a acestui suflet,amestec de sentimente ciudate..A tot ce am descoperit atunci când am intrat în contact cu trupul acestui om!Nu,nu pictez,sau cânt,sau chiar scriu pentru dumneavoastră,nu,nu fac acest lucru pentru a deveni cineva,pentru a deveni cunoscut,am fost şi voi rămâne un om banal.Nu scriu pentru a gusta măcar o picătură din izvorul prea tulburat al celebrităţii..Nu,eu nu fac decât pentru o singură persoană..Scriu,cânt sau pictez..sau măcar încerc…pentru ea,centru al universului în care ezist,punct invizibil în jurul căruia gravitez..Aşadar,sper să zâmbească dacă va citi vreodată aceste impresii..
Nu vreau să plictisesc pe nimeni,dar trebuie să respectaţi regulile pe care vi le impun,deoarece aici sunteţi pe tărâmul meu… Veţi călători de bună voie,dacă veţi citi ceea ce voi scrie în această prezentare a unui înger aterizat pe pământ..Nu vă obligă nimeni să călătoriţi,dar atenţie,nu se poate merge pe jos!
Zburaţi..Zburaţi..Pentru că aveţi aripi,înţelegeţi că în această călătorie fiecare este un creator.Oricine este bine venit,atâta timp cât lumea rămâne aceaşi..sau chiar mai bună..Aşadar,obiectivul acestei expediţii este purificarea zonelor blestemate.Suntem aici,în vârful muntelui,sau în adâncul oceanului…Trebuie să ajungem la stele,să îmbrăţişăm căldura lor interioară..Trebuie să fim noi,înţelepţi, dar uneori,în anumite momente,neştiutori..Să acceptăm că în faţa noastră se află un spaţiu imens,pe care îl numim necunoscut..Trebuie să-l explorăm.Să-l cucerim..Am nevoie de ajutorul vostru!În fine,urmează o teleportare pe tărâmul real al dragostei..Priviţi,aici este perfecţiunea -> În dragoste!
Există un sentiment,sau entitate,care poate defini întreaga masă de oameni de pe acest pământ..Există ceva,poate foc,poate o voce sau poate o senzaţie,care ne leagă de acest univers,de celălalte lucruri care ne înconjoară:IUBIREA.Ea este săgeata care străbate fiecare suflet,făcându-l naiv,nebun şi uneori chiar ridicol. Atunci când iubim,inima noastră îşi multiplică numărul de bătăi,corpul nostru,deşi stă pe loc,străbate dimensiuni uriaşe.Şi totul datorită unei singure priviri,unei îmbrăţişări nevinovate.Fiecare suflet a iubit cel puţin o dată pe acest pământ.
Fiecare am fost măcar o dată îndrăgostiţi nebuneşte de o fiinţă de sex opus.
Inima mea,îmbrăcată în trandafiri,este plină.de iubire!Trecutul este o dovadă vie că anumite evenimente s-au întâmplat..Voi începe să vorbesc despre cineva care mi-a fost mereu aproape..Dar,din păcate a început să se stingă cu fiecare secundă care trecea.Şi,într-o zi,când soarele era acoperit de lună,într-o eclipsă de nedescris,sufletul ei s-a ridicat la ceruri..A plecat pentru totdeauna,dar,deşi a trecut mult timp,nu am putut-o uita..Voi încerca să-l caracterizez aşa cum se cuvine.
*Inima-centrul creaţiei eterne
Undeva,spre fericirea mea,există un loc unde tot ce voi scrie are sens..Unde soarele se transformă în zâmbet,unde lacrimile se prefac în amintiri dureroase,dar rare.Unde totul se transformă,unde totul este o nouă viziune asupra acestei lumi.O oglindă care proiectează viziunile pământenilor în realitate,iluziile în ceva spiritual!
Când scriu doar inima transpiră.Doar ea se zbate încontinuu,pentru a reuşi să creeze o operă nemaipomenită.Totul pentru a produce măcar un zâmbet pe chipul cititorului.Inima aceasta pe care o port în sufletul meu este singurul motor care mă ajută atunci câând încerc să scriu.Poate creaţia nu este întotdeauna o operă reuşită.Nu regret niciodată rodul acestei pasiuni.Pentru că ştiu că prin scris,inima mea vorbeşte.Prin cuvinte reuşesc să-mi exprim sentimentele.Ştiu,poate că ceea ce scriu nu este citit,dar nu asta contează.Uneori vorbesc ca un nebun cu mine însumi.Nu ştiu,pare destul de ciudat,dar asta este realitatea.Inima adesea suspină..şi atunci trebuie să vindec rănile interioare.Şi toate astea,prin scris!Nu muncesc deloc atunci când scriu.Nu depun efort,doar inima se dedică complet în această activitate,pe care eu o consider mai degrabă o pasiune.
Nu sunt artisit,talent nu prea am,dar scrisul este visul meu,în care trăiesc.Nu încetez niciodată să mă trezesc fără a dărui un zâmbet.Doresc ca prin ceea ce fac,sau încerc să fac,să aduc fericire tuturor.Poate nu de fiecare dată reuşesc,dar în clipele,chiar dacă sunt cam rare,când cineva se bucură atunci când călătoreşte împreună cu mine în acest vis,mă simt împlinit,pentru că atunci îmi dau seama că ceea ce fac nu este în zadar.Şi nu încetez,indiferent de reacţia celor din jur,care au auzit,sau poate nu au auzit de mine,merg mai departe.Ştiu că trebuie să scriu pentru o anume persoană din acest univers.Sincer,nu ştiu dacă va reuşi vreodată să citească.Dar îmi urmez drumul,pentru că ştiu că uneori puţina nebunie e cea care te ajută să ajungi unde doreşti!De aceea,voi încerca să vă prezint în rândurile următoare,ce reprezintă iubirea pentru mine.
Există ceva mai presus de iubire?Poate doar ea.
O să vorbesc întâi despre EA,pentru a afla ce anume m-a atras în labirintul inimii sale.Poate că vă grăbiţi,poate ca aveţi treabă,dar acest mesaj este unul foarte important,aşa că vă rog să-l citiţi cu atenţie.Nu prea ştiu cu ce să încep,căci sunt atât de multe despre care trebuie să vorbesc.Mă tem de ideea distrugătoare că o voi pierde,că nu o voi mai putea vedea niciodată.Nu vă îndoiţi, credeţi tot ce voi scrie,căci este adevărul din sufletul meu neliniştit.Probabil că frumuseţea ochilor ei m-au atras,deoarece privesc cateva poze cu ea.Ceva este ciudat, căci în poze nu reuşesc să călătoresc şi să mă scufund în limpezimea ochilor ei.Ştiu că în mintea mea se află imaginea ei,iar această imagine pe care am construit-o cu puterea infinită a iubirii îmi prezintă acei ochii incolori,limpezi precum iubirea şi liniştiţi precum adevăărul.În aceşti ochii reuşesc să călătoresc,să ating minunile teritoriului în care am făcut primul pas spre iubire.Acum îmi dau seama că ochii ei sunt diferiţi de cei ai pământenilor,deoarece ei sunt coloraţi doar pentru cei care nu cred în existenţa iubirii.Sunt precum o poartă,care se deschide doar celor care-şi doresc să călătorească în căutarea iubirii..Ochii ei sunt minunaţi,deoarece au puterea de a linişti suferinţa celor nefericiţi.M-am îndrăgostit şi de braţele sale atât de călduroase,căci ele au fost singurele care mi-au înconjurat inima.Mâinile ei mi-au mângâiat trupul,deşi niciodată nu ne-am atins,reuşind să-mi vindece toate rănile.
Îi mulţumesc pentru că există,pentru că m-a învăţat să descopăr şi să trăiesc în tărâmul iubirii.vocea sa m-a călăuzit spre flacăra magică a vieţii..Atât de caldă,atât de minunata.E perfectă!Mi-a spus cuvinte pe care niciodată nu-mi doream să le aud,dar le-a spus doar pentru a-mi da puterea de a continua visul.Mi-ai spus cuvinte la care niciodată nu m-am gândit,şi la care nu aveam nici-un răspuns.Mi-a spus că sunt talentat,că i-au plăcut scrisorile mele de dragoste pe care i le-am trimis.Dar eu sunt doar o oglindă în care sufletul ei se oglindeşte:eu sunt imaginea trupului ei,a calităţilor sale.prin cuvintele pe care încerc să le scriu îmi doresc foarte mult să o descriu,să prezint frumuseţea ei interioară şi exterioară.Scrisul meu este de fapt o călătorie spre locul unde se află flacăra nestinsă a iubiri.Zbor atunci când reuşesc să o văd,când ajung să aud sau să citesc gândurile ei.Ea este dovada existenţei frumuseţii eterne pe pământ.Ea este perfecţiunea iubirii, un medicament necesar pentru rănile din trupul meu.Poate că sunt un suflet care nu voi reuşi să-mi îndeplinsec cel mai preţios vis:acela de a fi mereu lângă ea,dar niciodată nu mă voi da bătut,voi continua să privesc în ochii ei,voi continua drumul spre labirintul care duce spre inima ei. Eu cred ca sunt un copac,iar ea este natura:vântul care-mi mângâie crengile şi trunchiul,ploaie care-mi potoleşte setea de iubire,razele solare care-mi luminează drumul vieţii,dar care în acelaşi timp dă naştere fructelor şi florilor.
Iubirea-ea este rezultatul relaţiei dintre copac şi natură..Ea ar fi în acele momente curcubeul producător de zâmbete,iar eu,copacul. aş uita de lacrimi,chiar dacă acestea ar fi absorbite de propriile mele rădăcini.Cred că relaţia noastră seamănă si cu iubirea dintre o planetă şi o stea.Căci steaua este cea care dăruieşte căldură şi lumină planetei,asigurându-i viaţa.Chiar dacă steaua îşi continuă drumul în infinitul univers,planeta urmează acelaşi drum,fiind întotdeauna aproape de stea,căci între aceste două corpuri astrale există o legatură puternică:iubire.Eu sunt un om îndrăgostit.Sunt umbra trupului ei pe pământ,deoarece întotdeauna încerc să fiu lângă ea. În trupul fiecăruia există aceeaşi flacără,acelaşi foc nestins al iubirii..
Iubirea este suma tuturor zâmbetelor trăite într-o viață.Ea este formată din două jumătăți care au trăit mai mereu împreună.Ea este arta care se manifestă după multe experimente,de fiecare dată mai puternic. ..Iubirea este rezultatul produs în urma unor atingeri nevinovate dintre doua suflete..Iubirea este raza de lumină care își are originea în sufletul fiecărui trecător pe acest pământ..pentru că această planetă pe care locuim doar pentru o scurtă călătorie din viața noastră.Iubirea este chiar instinctul care ne îndeamnă către comoara pe care o căutăm.Iubesc această iubire care este în sufletul meu..Iubesc chipul tău care-mi luminează drumul meu în viață..asta este viața mea..viața mea este portretul tău.Ochii tăi sunt cei mai prețiosi pentru mine.Pentru tine aș fii în stare să fac orice nebunie..
Iubirea este un medicament pe care fiecare trebuie să-l ia într-o zi,odată cu apariția primul zâmbet,născător de speranță.. ceva se prelinge fără a mea voie peste acest duh,al cărui frumușețe apune din ce în ce mai rapid..și doar iubirea rămâne singura mea amintire..singura speranță de a mai trăi..dar mă întreb acum dacă mai trebuie să iubesc…Poate ar fii mai ușor dacă totul s-ar sfârși cât mai rapid..fără să mai rănesc pe nimeni..fără să mai distrug fericirea nimănui..poate prezența mea nu le este benefică acestor suflete..dar,ochii ei mă cheamă..și mă aproprii din ce în ce mai mult de ea.
Deodată,soarele inimii mele,icoana sufletului meu,s-a apropriat..am simțit din nou căldura care vindecă întotdeauna orice rană..zâmbetul de care aveam atâta nevoie răsărise..și strălucea puternic pe bolta destinului meu..în acele momente,când visul devenise realitate,am renăscut..chiar dacă frumusețea emanată din trupul acelei zeități mă orbea,m-am simțit foarte fericit..în fața mea,stătea statuia vie,steaua cea mai fierbinte a călătoriei mele pe acest pământ..poate mai rămăseseră doar câteva fire de nisip..câteva secunde..dar nu mă deranjau acele lacrimi ale deșertului,nu îmi păsa că timpul se scurgea cu o viteză amețitoare..atâta timp cât soarele se preschimbase printr-un proces divin al metamorfozei într-un trup omenesc..era transformat în chipul acelei femei de care eram îndrăgostit..era un zeu încarnat,a nu știu câta oară,în corpul unui om..un om aparent simplu,obișnuit..dar care își arăta adevăratul chip numai în fața mea..
Viața mea este o victorie a iubirii.Viața mea este poate o săgeată care străbate un spațiu infinit pe teritoriul iubirii.Știu însă că am nevoie de un arc și de cineva care să mânuiască foarte bine arcul și săgeata.Viața mea este săgeata,arcul este timpul și spațiul acestei lumi în care mă aflu…iar tu ești singura care poți mânui aceste arme nemortale iubirii…iubirea îmi dă aripi să pătrund prin sufletul tău.El este paradisul vieții mele trecătoare,este dovada clară a existenței iubirii în acest univers.Arma nemortală pentru iubire!
Viața mea este o scrisoare de dragoste,pe care zeii,sau îngerii,au trimis-o pe acest pământ…Viața mea a fost săgeata care a străbătut norii doar pentru a ajunge pe pământ,în inima unei persoane speciale..am încercat să transmit veninul iubirii,dar primul care s-a infectat am fost eu..atunci când te-am întâlnit,am fost impresionat de frumusețea ochilor tăi,deoarece erau mult mai strălucitori decât oricare stea,erau mult mai limpezi decât orice apă stătătoare..atunci când minunea s-a produs și am reușit să mă aproprii de tine,inima mea a început să vibreze mult mai puternic..atunci când am reușit să te îmbrățisez,parfumul trupului tău m-a ucis-deoarece era încântător,splendid..atunci când am reușit să-ți spun că te iubesc,am constatat că aceste cuvinte,deși erau foarte puține,erau mult mai puternice decât orice alt cuvânt…sau frază,sau roman…când am reușit să explorez frumușețea ta eternă,am reușit în sfârșit să aflu ce este dragostea… Am reușit să iubesc cu adevărat,și asta este cea mai importantă realizare a mea. Am reușit să aflu un singur răspuns la propriile mele enigme-am reușit să aflu ce este viața:viața este iubire,iar iubirea este viață!Viața mea a fost formată numai din iubire:din mireasma atingerilor,strălucirea zâmbetelor,sensibilitatea cuvintelor….Viața mea este rodul clipelor fericite petrecute în prezența ta-zeitate venită din tărâmul iubirii eterne…am iubit pentru a mă simți fericit dar și trist,puternic dar și slab-pentru că atunci când iubești îți dai seama că ești fericit când explorez zonele misterioase ale iubirii.
Iubirea este o alchimie sentimentală știința care se ocupa cu transformarea momentelor de singurătate și nefericire în zâmbete..dar poate este mai mult decât o știință..este un miracol,deoarece este bazată pe legile sacre ale universului.Alchimistul este acea persoană care reușeste cu ajutorul iubirii să aducă zâmbete pe fața celor necăjiți..
Acest vis se termină aici…tot ce ați citit,este adevărat sau se va îndeplini în viitorul apropriat..totul este cât se poate de serios..dar,nu am reușit să descriu nici măcar o parte din frumușețea acestei iubiri eterne..si sunt convins că nu o voi putea descrie niciodată…însă,o simt și o trăiesc în fiecare secundă cu aceeași intensitate puternică..nu aș fii scris nimic dacă aș fii știut că voi răni pe cineva..am scris despre realitate…am scris despre ea,fecioara,zeița dintre pământeni..am scris despre frumusețea ei,despre gândurile și sentimentele ei..și în același timp,am scris și despre un om..despre actorul principal din filmul vieții mele..am scris..am privit si am iubit.
Fiecare literă,fiecare cuvânt a făcut ca eu să iubesc mai mult..încet,încet atingeam infinitul iubirii:acel minunat fenomen sacru pe care alchimiștii se tot chinuie de ceva vreme să îl descopere….
Eu am iubit o ființă cu chip de înger și trup de femeie.
Vă propun să lăsam iubirea să zboare în continuare precum o pasăre pe tărâmul universului…iar în finalul acestei călătorii pe tărâmul iubirii,simt nevoia să rostesc următoarea rugăciune:
Etern vis al iubirii..
Ce te hrănești mereu cu sufletul meu..
Vindecă-mi aceste răni adânci..
Pe care le port în adâncul inimii mele..
Purifică acest sânge ce curge amețitor
Și dă-mi măcar o clipă,un zâmbet din iubire..
Tu înger drag,răpus de steaua vieții mele..
Te-ai prăbușit arzând în gândurile mele..
Și-ai izbucnit în lacrimi la prima întâlnire..
Căci trupul tău e prea firav ca să iubească
Această stâncă ce zace pe pământ..
Nu ai uitat de unde ai venit…
Și-ți pare acuma rău că nu te poți întoarce..
O,chip stelar ce-mi luminează drumul..
M-ai cucerit cu-o simplă sărutare..
O,pasăre maiastră..
Ce-ți iei acuma zborul -
M-ai stai măcar o clipă..
Trimite doar un fulger în inima-mi străină..
Și nu uita…un singur lucru..
Iubirea nu va dispărea..
Vei fii slăvită așa cum se cuvine..
Sam Iul 17, 2010 9:01 am
