Cititul dǎuneazǎ grav sǎnǎtǎții!~2

Cititul dǎuneazǎ grav sǎnǎtǎții

†

~§~Tremurǎ-ntre foi cuvântul~§~

ψ

Cititul+scris=Viațǎ=Eternitate



Uneori,când citesc o carte,în fața mea,în memoria fiecǎrui gând se înfǎțişeazǎ imaginea clarǎ,nedeformatǎ a cuvintelor.Povestea mǎ cuprinde,fiecare literǎ mǎ îndrumǎ printr-un vis la acel loc unde se desfaşoarǎ întreaga acțiune.

Cititul este o artǎ,o legendǎ vie,pentru cei interesanți.Este ceva care ajutǎ la definirea celor din jurul nostru,dar mai ales descrie ceea ce se aflǎ în interiorul nostru..Asta numai atunci când cititul nu reprezintǎ un joc copilǎresc,sau ceva pe care suntem obligați sǎ-l facem.

Cititul este un fel de a trǎi..Stați liniştiți,nu respir cuvinte adunate pe hârtii...Dar totuşi,parcǎ atunci când citeşti,eşti cuprins de o senzație ciudatǎ,puțin euforicǎ.

Scrisul este pentru mine precum o oglindǎ.Oglinda de la un aparat de fotografiat..Stau în fața voastrǎ atunci când citiți ceea ce eu scriu.Sunteti fotografi,artişti sau amatori,care încearcǎ sǎ mǎ fotografieze.Nu este vorba de celebritate,uneori şi anonimii mai sunt fotografiați...Pentru cǎ opera,fotografia cuvintelor pe aceastǎ paginǎ sǎ arate impecabil trebuie ca între cel care scrie şi cel care citeşte trebuie sǎ existe o cooperare perfectǎ,care de obicei se realizeazǎ foarte greu..Nu e uşor sǎ înțelegi ce gândeşte cineva.

Dragǎ cititorule,îți mulțumesc foarte mult fiindcǎ ai ales sǎ mǎ alegi în acest drum...



~ Inima-centrul creației eterne~
Când scriu doar inima transpirǎ..Doar ea se zbate încontinuu,pentru a reuşi sǎ creeze o operǎ nemaipomenitǎ.Totul pentru a produce mǎcar un zâmbet pe chipul cititorului..Inima aceasta pe care o port în sufletul meu este singurul motor care mǎ ajutǎ atunci când încerc sǎ scriu.Poate creația nu este întotdeauna o operǎ reuşitǎ.Nu regret niciodatǎ rodul acestei pasiuni..Pentru cǎ ştiu cǎ prin scris,inima mea vorbeşte..Prin cuvinte reuşesc sǎ-mi exprim sentimentele..Ştiu,poate cǎ ceea ce scriu nu este citit..Dar nu asta conteazǎ..Uneori vorbesc ca un nebun cu mine însumi.Nu ştiu,pare destul de ciudat..Dar asta este realitatea.Inima adesea suspinǎ..Atunci trebuie sǎ vindec rǎnile interioare.Şi toate astea,prin scris.Nu muncesc deloc atunci când scriu..Nu depun efort.

Doar inima se dedicǎ complet în aceastǎ activitate,pe care eu o consider mai degrabǎ o pasiune.
Nu sunt artisit,talent nu prea am.dar scrisul este visul meu în care trǎiesc..Poate chiar şi în lumea realǎ..Nu încetez niciodatǎ sǎ mǎ trezesc fǎrǎ a dǎrui un zâmbet.Doresc ca prin ceea ce fac,sau încerc sǎ fac,sǎ aduc fericire tuturor..
Poate nu de fiecare datǎ reuşesc.Dar în clipele,chiar dacǎ sunt cam rare,când cineva se bucurǎ atunci când cǎlǎtoreşte împreunǎ cu mine în acest vis,mǎ simt împlinit..Pentru cǎ atunci îmi dau seama cǎ ceea ce fac nu este în zadar

A scrie ceva este doar încercarea de a te juca.într-un fel,atunci când te lupți cu o paginǎ albǎ,pǎtrunzi într-o altǎ lume.Poveştile care s-au nǎscut ca urmare a câtorva momente de linişte profundǎ,sunt amintiri netrǎite pânǎ la începerea jocului.Orice vis devine o parte din propria ta viațǎ.Poate unul din cele mai magice momente ale scrisului sunt cele câteva clipe în care sufletul pǎtrunde în mǎrturisirile fiecǎrei fapte.În adâncul lor se aflǎ ochii tǎi,care vor rǎmâne veşnic deschişi.Fiecare sentiment ia forma unui cuvânt pe care îl arunci,poate în neştire în infinitul cuprins al operelor tale.El va încerca apoi sǎ pluteascǎ în gândurile fiecǎrui cititor.Jocul constǎ în a aduce cât mai multe zâmbete.

Dureazǎ o eternitate pânǎ ce reuşeşti sǎ visezi aşa cum ți-ai dori.Unul din cele mai grele fapte este curajul.Niciodatǎ nu trebuie sǎ te avânți fǎrǎ sǎ te laşi cuprins de sentimente.Nu-ți fie fricǎ,nu fi supǎrat dacǎ au trecut prea multe zile de la ultimul joc.Aşteaptǎ-ți în tǎcere rândul.Când vei auzi chemarea fie-ți întradevǎr teamǎ,fiindca aceastǎ chemare este menitǎ sǎ-ți mǎrturiseasca cele mai cumplite fapte.Sufletul tǎu vorbeşte,iar dacǎ îl vei înțelege greşit,te vei rǎtǎci în lumea aceasta.Dacǎ cuvintele ți se par strǎine,hrǎneşte-le cu dragoste.Crezi cǎ vor creşte singure?Of,dacǎ ar fi aşa,atunci toți scriitorii ar fi pe deplin multumiți.

Dar nu e deloc aşa.Acestui viciu trebuie sǎ-ți dedici întreaga viațǎ.

A citi este ceva poate înțeles greşit..Nu,noi nu citim o carte,o scriem cu propriile noastre gânduri.Noi scriem povestea,autorul cǎrții nu face decât sǎ ne punǎ întrebǎri,la care rǎspundem prin limajul sufletului.
Propia mea muzǎ este o ființǎ care nu citeşte ceea ce scriu.Pentru ea,totul este un coşmar.Singura forțǎ care ține scrisul în viațǎ,este iubirea.O iubesc atât de mult,încât fiecare cuvânt pe care îl scriu în clipele eterne ale vieții,tremurǎ.Fiecare cuvânt este o respirație profundǎ.În acele momente,sunt nemuritor,chiar dacǎ ea se aflǎ departe,chiar dacǎ nu mai vorbeşte cu mine,în mintea mea,în inima mea,este prezentǎ în fiecare clipǎ..
Pentru cei care se întreabǎ dacǎ scrisul este ceva special,dacǎ este o aptitudine,nu ştiu ce sǎ le rǎspund..Doar dacǎ vor cǎlǎtori singuri în aceastǎ lume,vor înțelege adevǎrul.Dar ştiți cum e,viața mea e adevǎrul meu,viața voastrǎ e adevǎrul vostru.Iertați-mi greşelile.Urmele gândurilor mele,sunt aici,pe aceste pagini. Dar timpul este vântul care le va rǎspândi,dupǎ propria dorințǎ..



În închiere,mǎrturisesc cǎ îîntotderauna am considerat scrisul un vis.Am încercat sǎ învǎț cuvintele sǎ zboare,sǎ pǎtrundǎ în inima fiecǎrui cititor.Au fost nenumarate acele momente când am hotǎrât sǎ încetez. Dar,nu am reuşit.Scrisul este o lume în care totul e aşa cum ți-ai dori.Poate nu este o lume realǎ,dar atâta timp cât fructele cuvintelor îmi vor hrǎni sufletul,voi rǎmâne mereu cǎlǎtor pe tǎrâmul cuvintelor.

La izvorul ideilor vor poposi mereu,pentru a-mi împrospǎta sufletul.

În speranța cǎ ziua aceasta va aduce bucurie în sufletele voastre, trimit cǎtre înaltul cerului dorința de a fi mereu împreunǎ.

Poate nu credeți,dar cuvintele ne leagǎ fiecare inimǎ.

Vǎ mulțumesc,dar sǎ nu ne trezim totuşi,din acest vis.