Dragostea este un vis imposibil …
Țin minte şi acum, prima întâlnire. Era la un joc de cǎrți, unde, fǎrǎ sǎ ştiu, îmi mizam propriul destin. Dragostea era în joc. Dar nici nu-mi trecea prin gând în acele momente. Credeam cǎ era doar un simplu joc. Bineînțeles! Câteva priviri, câteva replici. Şi a fost de ajuns, apoi, în fiecare zi,veneam la ea. Petreceam minute bune în încercarea de a lega câteva pǎrerei. Am devenit amici, însǎ, ceva din mine, dorea mult mai mult. O iubeam, dar la început nu mi-am dat seama. Pânǎ într-o zi, când, visând pentru o fracțiune de secundǎ, am reuşit sǎ-i mǎrturisesc cǎ o iubesc.Ea, însǎ, nu simțea acelaşi lucru.
De atunci, infernul şi-a deschis porțile. Singurul lucru care mǎ ținea în viațǎ era gândul cǎ într-o zi voi reuşi sǎ o îmbrǎțişez…Am încercat, dar mereu am dat greş. Pentru cǎ, în loc sǎ-i dǎruiesc iubire, în loc sǎ o iubesc cu adevǎrat, am cerut, insistent, dragostea ei. O iubeam, dar nu îmi era de ajuns. Mǎ gândeam zi şi noapte cum pot fi lângǎ ea, doream sǎ mǎ schimb..M-am gândit apoi la un cadou pentru iubirea mea.Speram sǎ mǎ ajute. Am avut multe idei, dar niciuna nu s-a înfǎptuit.De fiecare datǎ, nu reuşeam sǎ cumpǎr cadoul dorit. Pânǎ într-o zi, când am cules o floare..Şi totuşi şi astǎzi îmi amintesc glasul acelei fǎpturi, acele flori nemuritoare..
Era simbolul iubirii. I l-am dǎruit, cu inima tremurândǎ .Ştiam, cǎ din acel moment, o puteam iubi, fǎrǎ sǎ îi cer nimic în schimb.Ştiam cǎ din acel moment o iubeam cu adevǎrat. Spre surprinderea mea, l-a primit.Dar, nu asta conteazǎ. Am uitat tot ce-a fost, dar şi ce a urmat.Ştiu, însǎ, cǎ o iubesc în tǎcere.Îi dǎruiesc în fiecare secundǎ, fǎrǎ ştirea ei, sentimente profunde de iubire.Şi scriind despre aceste amintiri, tremur.Tastez greşit.Dar iubirea depǎşeşte limitele limbii şi a granițelor impuse de oameni.Iubirea e un mit, dar e şi realitate.Chiar dacǎ oamenii au învǎțat ce e ura, eu nu cunosc. Chiar dacǎ dezamǎgirea, tristețea, le sunt atât de cunoscute, pentru mine nu au înțeles.
Sam Iul 17, 2010 8:25 am
