~ Bunǎ dimineața, soare! ~
Ж~{Bunǎ dimineața soare…Priveam acel glob apocaliptic, stǎteam nemişcat. Aşteptam şi nu primeam niciun rǎspuns, cu excepția acelor raze fierbinți pogorâte pe pǎmânt, care treceau prin mine, deschideau aceleaşi răni, care îmi produceau de fiecare dată numai suferință!
Totul a pornit de la un cântec divin,un cântec de lebǎdǎ.Acolo,la intersecția celui mai curat şi linistit ocean cu cel mai încântǎtor uscat ,a apǎrut ceva,care nu poate fi astǎzi comparat cu ceea ce existǎ în mediul înconjurǎtor.Era o entitate,nou-nǎscutǎ în urma unui ritual sacru.}~Ж
Pentru a ne teleporta pe ringul iubirii, voi lǎsa inima sǎ-ți povesteascǎ iubirea din sufletul meu.
☼~Soarele cu chip de femeie☼
Rămăsesem singur pe o stâncǎ nesigură, care se putea prăbuşi în orice moment în oceanul amar al durerii.Dar nu mă puteam mişca.Ochii mei stăteau nemişcați…Priveam doar Soarele. El era singurul de care îmi aminteam. În rest, nimic nu mai exista pentru mine.Uitasem totul, mă simțeam ciudat. Parcǎ ceva îmi producea suferință. Un gând inocent, pe care mă temeam sǎ-l descopar. Îmi era frică, îmi era teamǎ de trecut.Soarele devenise clepsidra vieții mele, din care, cu siguranțǎ, în acele momente se scurgeau ultimele clipe de existențǎ.Din ele izvorau ultimele raze fierbinți care urmau sǎ mǎ îmbrǎțişeze pentru ultima datǎ.Urma apoi acel vis etern, acea cǎutare fǎrǎ de sfârşit.Urma sǎ adorm şi sǎ nu mai mǎ trezesc niciodatǎ…
Dar totuşi, nu îmi doream sǎ pǎrǎsesc aceastǎ lume fǎrǎ să mai sǎrut mǎcar o datǎ ceea ce-mi era cel mai drag…Iar, de-ar fi fost sǎ nu mi se îndeplineascǎ aceastǎ dorințǎ, cu siguranțǎ cǎ aş fi renǎscut!
Totul a început fǎrǎ sǎ-mi dau seama.Soarele strǎlucea pentru prima datǎ cu adevǎrat.Dincolo de acea perdea de nori,o razǎ sensibilǎ de foc strǎbǎtea întreg infinitul.E atât de tânǎrǎ,iar zâmbetul ei îți lumineazǎ viața.Ştie cǎ-mi place de ea,dar sincer,cred cǎ nu putem fi decât prieteni.
Prima razǎ de foc mi-a strǎpuns inima încǎ din prima secundǎ când am întâlnit-o.A fost un moment prin care parcǎ viața a renǎscut. Zâmbea,aşa cum fǎcea de fiecare datǎ.Niciodatǎ nu am mai întâlnit o asemenea fǎpturǎ.Nu ştiu sǎ mǎ comport cu ea.E ceea ce-ți doreşti cel mai mult,dar şi ceea ce niciodatǎ nu vei reuşi sǎ cucereşti.Ea e menitǎ sǎ aducǎ bucurie,dar uneori,îmi doresc sǎ o pot face sǎ zâmbeascǎ. Gingǎşia ei îmi transmite dorința de a fi mai bun.În preajma ei mǎ simt minunat.Nu vreau sǎ o rǎnesc,cǎci într-un fel țin la ea.Cel mai ciudat, e faptul cǎ rǎsare mereu la miezul zilei.Trebuie sǎ o aştept vreo 6 ore pentru a o vedea doar pentru câteva minute.Dar acele minute petrecute în preajma ei sunt ceea ce-mi trebuie.O simt venind,şi de acceea cuvintele par sǎ nu-şi gǎseascǎ locul potrivit.Inima mea rǎsunǎ puternic.O consider o prietenǎ,pentru cǎ ea este aceea care vindecǎ orice ranǎ.Când o vǎd,uit de orice problemǎ.M-am tot gândit..Vreau sǎ o cunosc mai bine.Mǎ fascineazǎ aceastǎ fațǎ.Simt cǎ ascunde ceva foarte important.Frumusețea ei,zâmbetul acela care te înnebuneşte complet,sigur trebuie explorat.Soarele rǎsare mereu.Îți aduce cǎldurǎ,iubire şi multǎ înțelegre.În preajma ei,simt cǎ trǎiesc cu adevǎrat...
Deodatǎ, soarele inimii mele, icoana sufletului meu, s-a apropriat. Am simțit din nou cǎldura care vindeca întotdeauna orice ranǎ.Zâmbetul de care aveam atâta nevoie rǎsǎrise şi strǎlucea puternic pe bolta destinului meu.În acele momente, când visul devenise realitate, am renǎscut.Chiar dacǎ frumusețea emanatǎ din trupul acelei zeitǎți mǎ orbea, m-am simțit foarte fericit.În fața mea, stǎtea statuia vie, steaua cea mai fierbinte a cǎlǎtoriei mele pe acest pǎmânt.Poate mai rǎmǎseserǎ doar câteva fire de nisip, câteva secunde.Dar nu mǎ deranjau acele lacrimi ale deşertului, nu îmi pǎsa cǎ timpul se scurgea cu o vitezǎ amețitoare, atât timp cât soarele se preschimbase printr-un proces divin al metamorfozei într-un trup omenesc.Era transformat în chipul acelei femei de care eram îndrǎgostit.
Era un zeu încarnat, a nu ştiu câta oarǎ, în corpul unui om.Un om aparent simplu, obişnuit.dar care îşi arǎta adevǎratul chip numai în fața mea.
Un dor nesfârşit îmi cuprinsese trupul.Ochii deveniserǎ nişte fǎclii nemuritoare.O forțǎ la care nu puteam opune rezistențǎ, pusese stǎpânire pe mine…Şi atunci te-am îmbrǎțişat.Împotriva oricǎrei dorințe raționale am sǎrutat acele buze sfinte.Era ultimul lucru pe care îl fǎceam pe acest pǎmânt…Probabil ultima amintire, dar era tot ce îmi doream.Era un moment de împlinire.Visul cel mai important se îndeplinise, chiar dacǎ mǎ despǎrțeam foarte greu de tine, nu puteam plânge.Nu puteam pǎta cu lacrimi acele momente mǎrețe în care trupurile noastre, sufletele noastre şi întreaga lume s-au unit. Soarele şi Luna, Munții şi Câmpiile, Eu şi cu Tine.Nu era o unire eternǎ, ci doar pentru o clipǎ. O clipǎ care deschidea poarta spre iubire, o tainǎ sacrǎ, un ritual Dumnezeiesc.
Acest sǎrut firbinte se transformase într-un fior care îmi cuprindea întreg trupul .Era o forțǎ maleficǎ care, pentru prima datǎ, producea suferințǎ. Deschideau cele mai adânci rǎni, şi nu am mai rezistat. În acele momente, ne-am despǎrțit pentru totdeauna!O lacrimǎ se înalțǎ deasupra noastrǎ, o stea coboarǎ în adâncul cerului…Iar eu mǎ aflam la granița dintre Viațǎ şi Moarte…
O, cât de mult mi-aş fi dorit ca aceastǎ sǎrutare sǎ fractureze timpul..Sǎ-l înghețe pentru totdeauna, pentru ca eu sǎ rǎmân mereu lângǎ tine..Dar acest lucru nu s-a întâmplat.Îngerii mǎ considerǎ un trǎdǎtor, deoarece dragostea mea pentru tine m-a fǎcut sǎ nu mǎ închin în fața aripilor lor.Te veneram pe tine…Pentru prima datǎ hotǎrâsam sǎ privesc din altǎ perspectivǎ aceast sentiment.Începusem o nouǎ cǎlǎtorie-cǎtre capǎtul pǎmântului.Doream sǎ gǎsesc, sǎ te privesc.Drumul era periculos.
Multe pericole pe care trebuia sǎ le înfrunt.Dragostea pentru tine mǎ ajutǎ de fiecare datǎ sǎ ies învingǎtor.Însǎ, fiecare pas pe care îl fǎceam producea o durere de nesuportat…Îmi era teamǎ ca voi descoperi un adevǎr înfricoşǎtor..
Oricât aş fi luptat, orice aş fi reuşit sǎ fac, nu te puteam cuceri deoarece iubirea nu putea fi cumpǎratǎ.Te priveam şi îmi era teamǎ cǎ nu voi reuşi niciodatǎ sǎ te îmbrǎțişez…Îmi era teamǎ cǎ voi sfârşi înnecat în adâncul ochilor tǎi..
Iată că am ajuns in sfârşit acolo,pentru prima dată am reuşit să asist la un moment magic,încântător.eram chiar acolo,la îmbrăţisării ţărmului cu marea.Priveam nemişcat dansul acelei mingi de foc pe care noi o numim soare.Era un apus,dar în acelaşi timp,în acele împrejurări putea fi şi un răsarit..Răsăritul sau naşterea acelor momente pierdute în nenumăratele noastre greşeli…Peişajul în care mă aflam era minunat…priveam acest răsarit ,această renaştere a acestui univers.Nu a fost un vis,a fost cu siguranţa ceva real,deoarece auzeam acea melodie a mării..valurile,desi nu erau prea mari imi trimiteau privirea spre lumi necunoscute..Dar totuşi,parcă ceva lipsea.Nu era totul perfect.Soarele se reflecta cu mândrie în limpezimea apei,iar eu rămăsesem pe ţărmul aproape îngheţat,căci eu absorbisem toată căldura lui.Deodată aud o chemare,o voce pe care o cunoşteam foarte bine.În acele momente mi-am dat seama că miracolul se înfăptuise.M-am uitat in jur dar nu obsevasem nimic,deşi ştiam că ea,zeiţa mea rebelă,era acolo…Dar,atunci când am privit marea am observat-o.Era acolo,la întâlnirea razelor solare cu liniştea mării..Atunci nu am mai stat pe gânduri.Am alergat până la ea,pentru că eram dependent de acele îmbrăţişări minunate.Cu cât mă apropriam mai mult de tine,reuşeam să-ţi redescopăr chipul tău de zeiţă.Eram nerăbdator să explorez din nou trupul tău de femeie.Îmi era dor de parfumul tău,de zâmbetul tău…Căci zâmbetul tău era acela care mă putea ajuta întotdeauna să zbor.Zâmbetul tău era un medicament,dar si un drog..Dar te doream,te vream langa mine..Nimic nu mai conta,deoarce apariţia ta mă făcea din nou puternic.Nu ştiu cât a durat până să ajung lângă tine,căci în acele momente am simţit cum timpul se oprise..Te-am îmbrăţişat imediat,căci eram nebun după tine..În ochii tăi am putut observa în acele momente imaginea sacră a iubirii…Iubirea este zâmbetul pe care l-am întâlnit în acel răsărit pe faţa ta,dar în acelaşi timp este cu siguranţă imaginea acelui răsărit în apele mării,dar şi în inimile noastre nemuritoare.
Nu ştiu ce s-a întâmplat în acea dimineaţa de soare.Nici nu am observat când oamenii au venit şi ei acolo,deoarece eu te ţineam în braţe.Eram foarte fericit,deoarece eram foarte fericit..Tu erai foarte frumoasă,iar corpul tău îmi trimitea căldura de care aveam nevoie..Radiaţia cuvintelor tale dansau pe tărâmul pasiunii.Tu erai visul realităţii în care eu intrasem.Totul în jur era minunat,căci viaţa mea redevenise minunată..Atingerile tale,focul acelui ritual de iniţiere mă făcea să-mi recapăt enrgia şi puterea de a zbura..În acele clipe credeam că reuşisem să-mi îndeplinesc cel mai important vis al vieţii mele..
Dar iată că în acele momente,când totul părea minunat tu ai dispărut..Nu ştiu cum s-a întâmplat,dar nu te-am mai văzut niciodată…Soarele rămăsese singur pe cerul acela plin de enigme,iar eu eram foarte nedumerit.Atunci am simţit pentru prima dată acea otravă a singurătăţii,a nefericirii…Nu îmi mai amintesc nimic din ce a urmat dupa acea ultimă îmbrăţişare,deoarece cred că am asistat la ultimul vals al universului..Eu te pierduesm pentru totdeauna.Marea se despărţise de ţărm,Iar cerul,încetul cu încetul se ridică deasupra pământului..
Cu ultimele puteri, astǎzi îți ofer iubirea.Inima mea este cadoul pe care ți-l dǎruiesc.Sincer, nu ştiu unde sǎ ți-l ofer, deoarece eşti de negǎsit. Privesc cu ochii înlǎcrimați cerul. Încerc sǎ gǎsesc mǎcar o urmǎ a chipul tǎu.Dar, dar nu este nimic. Nicio luminǎ.
De când ai plecat, cerul poartǎ cel mai sfâşietor doliu. În jurul meu se află doar umbre. Dar nu mǎ dau bǎtut. Dragostea mea pentru tine strǎpunge norii .Cu viteza gândului strǎbate mii de galaxii. Şi pânǎ la urmǎ te gǎseşte. Reuşeşte sǎ te îmbrǎțişeze şi sǎ-ți transmitǎ sǎrutul reîntoarcerii. Chiar dacǎ eu nu te vǎd, acest sentiment ciudat pe care zeii l-au numit iubire, este o pasǎre care se înalțǎ deasupra limitelor omului şi zboarǎ în cautarea ta. Este o cometǎ, un meteorit care aleargǎ precum un nebun în cǎutarea celei mai prețioase stele. Şi atunci când ajunge în fața ochilor tǎi, se transformǎ într-un zâmbet. Chiar dacǎ tu eşti departe, te afli totuşi lângǎ mine.Sufletul meu te proiecteazǎ în fiecare secundǎ, ajutându-mǎ astfel sǎ trǎiesc..
Un porumbel se înalțǎ spre noi orizonturi de pe mâna mea.Din sufletul meu iubirea se eliberezǎ.Ochii mei redevin un fluviu liniştit.Totul este din nou într-un echilibru de neimaginat.Pentru prima datǎ nu îmi mai este teamǎ de eşec.Pentru cǎ am încredere în acest porumbel…
~ Primul rǎsǎrit care mi-a aprins inima~
-Bunǎ dimineața soare…
-Bunǎ dimineața!
O, cât de fericit puteam fi în acele momente.Dupǎ atâtea momente grele, în care am aşteptat zadarnic apariția ei, iatǎ cǎ o voce atât de liniştitǎ îmi mângâia sufletul.Era singura voce pe care doream sǎ o aud.Singura care putea reînvia dorința de a merge mai departe, de a continua aceastǎ cǎlǎtorie a vieții mele..Dacǎ ea nu ar fi fost, eu nu aş fi trǎit atât de mult.În lipsa ei, tot acest peisaj mǎreț s-ar fi transformat într-un decor malefic..Aceastǎ scenǎ pe care mǎ aflam ar fi dispǎrut fǎrǎ lumina atât de blândǎ a ochilor ei.
Poate nu ar trebui sǎ mǎ gândesc cum ar fi viața mea în absența ei. Dar nu pot uita trecutul, nu pot şterge niciodatǎ acele clipe îngrozitoare în care sufletul meu era un sclav.Un sclav al propriului sǎu destin.Destin care cu siguranțǎ ducea cǎtre infernul la uşa cǎruia mi-a fost întotdeauna fricǎ sǎ bat.Dar, aceste momente insuportabile au reprezentat scânteia care a aprins acel foc din inima mea.Însǎ, tu eşti cea care ai transformat acest foc într-un sentiment profund.
Apǎreai de fiecare datǎ ca o zeițǎ.Erai un rǎsǎrit care mǎ trezea, erai un curcubeu, un rǎspuns pe care soarele mi-l trimitea de fiecare datǎ, dar, deşi tu erai singura care îmi aducea zâmbete în viața, eu nu te puteam iubi..Simțeam cǎ tu mǎ iubeşti, cǎ ți-ai dori sǎ dansǎm acel vals nemuritor al iubiri..Dar, de fiecare datǎ, eu îmi îndreptam acest sentiment cǎtre altcineva. De fiecare datǎ eşuam şi mǎ alegeam cu un gust amar.
Ştiam cǎ numai lânga tine, iubirea poate fi dulce. Priveam în ochii tǎi şi îmi dǎdeam seama.Îmi doream sǎ te pot iubi, dar era cu neputințǎ.O forțǎ mǎ împingea de fiecare datǎ cǎtre altcineva şi nu mǎ puteam opune.Nimeni nu era mai frumoasǎ ca tine, doar tu erai potrivitǎ pentru mine.Dar nu ştiu de ce nu reuşeam sǎ trec de acest zid invizibil.Încercam sǎ mǎ îndrǎgostesc de tine, dar iatǎ, nu ştiam sǎ dansez.Chiar dacǎ iubirea ta pentru mine era nemǎrginitǎ, chiar dacǎ ochii tǎi ardeau, eu nu puteam sǎruta Soarele…Pentru cǎ lui îi era fǎgǎduit sǎ cǎlǎtoreascǎ pe bolta cereascǎ, sǎ mângâie cu propriile lui raze întreaga planetǎ pe care eu mǎ aflam.Mi-aş fi dorit sǎ zbor, sǎ-l pot îmbrǎțişa mǎcar pentru o clipǎ.Dar îi cunoşteam puterea de a distruge tot ce îmbrǎțişa..El era mult prea firbinte, iar eu nu aş fi putut niciodatǎ supraviețui..Dacǎ el s-ar fi apropiat, cu siguranțǎ cǎ m-ar fi omorât.Mi-aş fi dat întreaga viațǎ pentru a-i dărui o clipǎ de iubire..Aş fi fǎcut orice, dar, dacǎ aş fi fǎcut acest lucru, dacǎ l-aş fi lǎsat sǎ mǎ omoare, atunci l-aş fi pedepsit.L-aş fi lǎsat cu o povarǎ care avea sǎ-l distrugǎ:Nechibzuința mea i-ar fi adus multe momente de suferințǎ..Ştiu cǎ ar regreta întreaga viațǎ dacǎ m-ar rǎni..Ştiam acest lucru..de aceea,nu-l puteam lǎsa sǎ plece, dar nici sǎ se aproprie.
Legile nescrise ale universului îl țineau legat cu un lanț invizibil de un suflet:Sufletul meu..Îl priveam şi îmi era cu neputințǎ sǎ-i ofer dragostea mea.
Deodatǎ, printr-un proces metamorfozic, soarele s-a preschimbat.A luat chip de om, nu orice fel de chip, chipul celei mai frumoase femei.
Chipul unei inimi din care izvoreau de fiecare datǎ mii şi mii de cuvinte vindecǎtoare.Te puteam privi cum strǎluceai.Zâmbetul tǎu îmi dǎdea de fiecare datǎ puterea de a cuprinde întreaga lume…Ştiam cine eşti, ştiam cât de mult mǎ iubeşti… Ochii tǎi sunt un izvor fierbinte la care vin în fiecare zi. Din focul sufletului tǎu mǎ hrǎnesc. Lacrimile tale însǎ, îmi inundǎ întreg sufletul..
De multe ori am încercat sǎ te fac fericitǎ, dǎruindu-ți mǎcar o particulǎ din sfera iubirii.Îmi aduc aminte cum de nenumǎrate ori te luam în brațe, cum te sǎrutam şi-ți mǎrturiseam cǎ te iubesc..Zâmbeai de fiecare datǎ Iubirea ta era o nouǎ lume în care doream sǎ rǎmân pentru totdeauna.Însǎ, eram de fiecare datǎ doar un trecator.
Treceam şi lǎsam în urmǎ lacrimi.Orice aş fi fǎcut, nu te puteam iubi cu adevǎrat.Şi, poate cel mai grav, tu îți dǎdeai seama..Îți dǎdeai seama cǎ nu te iubeam cu adevǎrat.Şi acest lucru te rǎnea, chiar dacǎ, în fața mea încercai de fiecare datǎ sǎ ascunzi aceastǎ tristețe.Lacrimile noastre curgeau în interiorul unei inimi care bǎtea din ce în ce mai greu.Atunci când tu nu erai lângǎ mine, te iubeam şi te doream.Doream sǎ explorez un suflet tainic.Te cǎutam în speranța ca, mǎcar pentru o clipǎ, iubirea adevǎratǎ sǎ punǎ stǎpânire pe noi.Dar atunci când te gǎseam, ceva necunoscut mǎ lovea cu o forțǎ de nedescris.Şi oricât mǎ împotriveam, nu reuşeam sǎ înving..Nu reuşeam sǎ-ți dǎruiesc iubirea..Nu reuşeam, era cu neputințǎ!
Fiecare rǎsǎrit era un nou apus…Sub forma unu glob fiebinte care îmi încǎlzea sufletul, sau sub chip de zeițǎ, de om care îmi dǎruia mereu numai iubire.Oricât aş fi încercat, nu puteam sǎ iubesc acest suflet.Mǎ simțeam mizerabil în fața ei, deoarece ştiam cǎ o voi rǎni.
Datorita frumuseții ei, am reuşit sǎ zâmbesc pentru prima datǎ.Inima ei,atât de purǎ şi de înțelegǎtoare, mi-a sǎrutat sufletul.Ochii ei, atât de calzi, atât de blânzi, îmi purificǎ întreg corpul.Lânga ea, viața cǎpǎta cel mai sublim sens: Sensul adevǎrat al Iubirii..
Momente…acestea ne definesc viața.Sunt clipe în care iubim, dar şi clipe în care urâm.Clipe în care trǎim, în care suntem fericiți, dar şi secunde otrǎvite când suntem morți.Însǎ, de fiecare datǎ, existǎ cineva, sau ceva, care cu o forțǎ de nedescris readuce la viațǎ sufletul obosit.Cu un zâmbet vindecǎ toate rǎnile de pe trupul cǎzut la pǎmânt.
Mǎ cuprinde un mare regret cǎ nu pot sǎ-ți descriu ceea ce simt.Cu certitudine, e vorba de un amestec de fericire şi suferințǎ, de dragoste şi urǎ.Haide, vino! Te aştept. Aștept rǎsǎritul zâmbetului tǎu.Doresc sǎ mǎ încǎlzesc pentru totdeauna în jurul focului sacru al ochilor tǎi.Ce minunat va fi momentul când voi admira încǎ o datǎ curcubeul iubirii…
Darul iubirii s-a instalat în inima sufletului meu. Pe curând, iubirea mea rebelǎ.Noapte bunǎ, Soare…Te rog sǎ mǎ ierți pentru cǎ te-am iubit şi pentru faptul cǎ te voi iubi în continuare.
~☼...Sfârşit şi un nou început…☼~
Dum Aug 01, 2010 8:59 am
