Zâmbetul tǎu…
Mǎ vrǎjeşti,tânǎrǎ femeie,atunci când îmi zâmbeşti,
Frumusețea ta devine artǎ renǎscutǎ-n fericire,
Emoția e deplinǎ când zâmbetul apare,
Iar chipul tǎu se preface-n soare.
Tu,adeseori mǎ amețeşti,cu zâmbetul tǎu special,
Încât durerea mea dispare,fulgerǎtor.
Te rog sǎ pleci,nu-mi bântui tristețea,
Zâmbetul e un drog,un vis trecǎtor..
Ştiu cǎ atunci când tu vei pleca.un alt fior
Îmi va ucide ultimul gram de fericire.
Adio,zâmbetul meu drag,adio viața mea,
Cǎci nu am nici-un drept sǎ te rǎpesc..
În lanțurile singurǎtǎții,mi-e sufletul cuprins,
Nu vreau sǎ te ucid,cǎci eşti nevinovat!
Zâmbeşte-n alte zǎri,dar nu în fața mea,
Aş vrea,dar nu mai pot,nicicând zâmbi!
Lun Aug 09, 2010 8:17 am
