Lordul Luminii-capitol 1(editat)

~~Lordul Luminii..~~
[Un gând creator,pentru decolarea sprea lumea mult doritǎ!!]

A fost odatǎ ca niciodatǎ,dincolo de acest pǎmânt,dincolo de cerul pe care fiecare dintre noi îl cunoaşte,o altǎ lume,o lume a zeilor,unde fiecare gând era o minune,era o artǎ desǎvârşitǎ.Aici locuiau adevǎrați zei,cei ce decideau soarta fiecǎrui om.Fiecare eveniment era dorința lor,cǎci întreaga lume le aparținea.
Deşi erau foarte puternici,niciodatǎ nu foloseau adevǎrata forțǎ.Era de ajuns doar sǎ priveascǎ,iar dorința le era îndeplinitǎ.Oamenii credeau în existența lor,şi de aceea,le aduceau ofrande:aur,smirnǎ,tǎmâie,animale.Dar zeii rǎmâneau nemişcați la aceste daruri,cǎci era o jignire,Pentru ei,adevǎratul dar era zâmbetul oamenilor,fericirea lor.Zeii cǎlǎtoreau din când în când pe pǎmânt.Luau formǎ de oameni obişnuiți,dar prin ceea ce fǎceau,deveneau speciali.Cǎci zei,nu erau acele entitǎți care stǎpâneau lumea,nu erau aceia care îți hotǎrau destinul.Adevǎrații zei,sunt acele suflete speciale,în preajma cǎrora fericirea rǎsare.Zei pot fi şi oamenii,dacǎ conştientizeazǎ cǎ este mult mai important sǎ dǎruieşti cuiva dorința de a mai trǎi o zi în plus,de a dǎrui zâmbet,luminǎ,fericire.Decat sǎ ai totul..Poți sǎ fi,unul din cei mai de sus oameni,dar nu vei ajunge niciunde dacǎ nu vei dǎrui fericire,iubire celui de lângǎ tine..
Oamenii te omoarǎ lǎsându-te sǎ trǎieşti departe de ei..Oamenii sunt cei care te ucid,lǎsându-te uitat în lumea aceasta parcǎ infinitǎ..Tu le dǎruieşti iubire,iar ei,te rǎsplǎtesc cu urǎ.Tu faci totul pentru a-i face fericiți,iar ei te rǎstignesc cu indiferența lor atât de amarǎ.Da,aceastǎ poveste este mǎrturisirea unei iubiri adevǎrate,pǎtatǎ cu sânge şi lacrimi.Mi-a cerut cel mai greu lucru posibil:sǎ o uit definitiv.Aceastǎ dorințǎ a ei,m-a durut atât de mult.De aceea,scriu azi pentru ea.Pentru ai arǎta cǎ o iubesc în continuare,şi cǎ nu am uitat-o.Aceastǎ poveste este o cǎlǎtorie despre viațǎ.Nu încercați sǎ mǎ înțelegeți,cǎci nu veți reuşi asta niciodatǎ.Priviți aceste gânduri ca nişte simple rǎsǎrituri,care strǎpung cerul,iar apoi mor,rǎmânând în urmǎ nişte simple amintiri…Iar de va fi vreodatǎ,o clipǎ eternǎ,când acea persoanǎ cǎreia îi este dedicatǎ aceastǎ poveste va citi,voi fi fericit..În rest,nimic nu mai e de spus..Trebuie doar sǎ visǎm..Ştiu cǎ iubesc pe cineva care nu vrea sǎ mǎ mai vadǎ niciodatǎ!
Mǎrturisile acestea,sunt o încercare de a aduce zâmbet şi bucurie în viața cititorului.Fiecare are propria sa viziune despre lume,despre zeii care se aflǎ dincolo de orice imaginație.Aceastǎ poveste,realǎ din punctul meu de vedere,nu este decât un cadou pe care vi-l dǎruiesc cu toatǎ bucuria.Nu doresc sǎ vǎ schimb pǎrerea despre lume,poate cǎ pǎrerea voastrǎ este mai corectǎ,dar prin ceea ce am scris pentru voi,am încercat sǎ vǎ aduc motivația de a fi mai buni în fiecare zi.Sunt convins cǎ puteți fi mai buni,mai credincioşi decât sunteti.
Am încredere cǎ veți reuşi.Sǎ începem cǎlǎtoria,sǎ începem sǎ visǎm cu ochii larg deschişi!
Tot ce voi scrie va fi pe un limbaj pe care fiecare sǎ-l poatǎ înțelege.Cuvintele vor fi simple,deoarece fiecare are dreptul sǎ se bucure de aceastǎ poveste.
Îmi doresc ca aceastǎ nouǎ lume care se înfǎțişeazǎ în fața voastrǎ în aceste momente,sǎ fie una familiarǎ,o lume în care sǎ vǎ simsiți minunat.Vǎ doresc o cǎlǎtorie plǎcutǎ.Nu uitați sǎ zâmbiți la fiecare scurt popas…Cǎci aceasta este calea spre fericire,calea spre nemurire.Dacǎ vreți sǎ trǎiți cu adevǎrat,zâmbiți în fiecare zi.


[1]~Primul vis~

Se fǎcea cǎ soarele strǎlucea pentru prima datǎ mai puternic.Oamenii îl priveau şi rǎmâneau fǎrǎ cuvinte.Totul era azi atât de diferit,şi nimeni nu ştia ce se întâmplǎ.Potrivit unor gânduri ascunse,nerostite nimǎnui,zeii se întâlneau pentru ultima datǎ..Şi de data asta,era aşteptat Marele Zeu,Lordul luminii.Unii spuneau cǎ venea de pe Pǎmânt,alții din necunoscutele vieți ale unui univers de nimeni ştiut.Purta cu el sabia binelui,sabia în care razele de foc ale soarelui se reflectau,iar mai apoi se contopeaua,unindu-se printr-un joc atât de frumos,atât de spectaculos,în viațǎ de om..Pentru cǎ Omul este nǎscut din luminǎ,din dorința zeilor de a infrumuseța lumea..
Semnele Universului prevesteau o schimbare,cǎci în fața zeilor,nimic nu era cu neputințǎ..Pǎmântul se clǎtina,Luna dansa atât de ciudat,iar Oamenii se rugau zeilor pentru apǎrare..Dar nimeni nu putea prevedea nimic.Zeii erau uneori ignoranți cu aceia care comiteau cea mai mare greşealǎ:pierderea acelui safir din inimǎ,numit iubire!
Dincolo de universul vizibil,dincolo de cea mai îndepǎrtatǎ stea,se afla un izvor de viațǎ,locul unde zeii se întâlnesc pentru a creea din când în când,o nouǎ lume.Existau cinci zei,deşi la început au fost şase.Nici în clipa de fațǎ,nu se cunoaşte adevǎratul motiv pentru care cel de-al şaselea a pǎrǎsit împǎrǎția zeilor..De fapt se spune cǎ este vorba despre o zeițǎ,numitǎ Isis.Zeii,s-au supǎrat doar o datǎ pe oameni,şi le-au dat una din cele mai nesuportabile pedepse:atunci când un zeu se afla printre ei,oamenii nu reuşeau sǎ-l vadǎ.De aceea,lumea li se pǎrea o închisoare,cǎci nu le era permis sǎ ajungǎ la perfecțiune.Isis însǎ nu era de acord cu aceastǎ decizie.De aceea,într-o searǎ atât de liniştitǎ,a dispǎrut şi nimeni nu a mai vǎzut-o vreodatǎ.Doar murmurul izvorului mai povesteşte,în nopțile cu lunǎ plinǎ despre frumusețea zeiței magiei şi a vieții.Gândurile ei trǎiesc ca simbol al armoniei,dincolo de limitele umane.Dar aceastǎ dispariție,a cauzat multe probleme.Viața depindea de ochiul ei magic,fericirea izvorea din zâmbetul ei nemuritor.Puterile cerurilor nu mai erau depline,iar viața se schimbase..De aceea,zeii au hotǎrât sǎ o caute,şi sǎ o readucǎ în ceruri,cǎci acolo era locul ei.Însǎ,nu era atât de uşor,cum pǎrea.Isis,avea ca orice alt zeu,un fel de forțe speciale ascunse,nişte attribute atât de puternice,care îi deosebea de celǎlalte suflete.
Isis este singurul zeu care dă naştere cerului şi pământului,care îi cunoaşte pe orfani şi pe văduve,care caută dreptate pentru cel sărac şi adăpost pentru cel slab,caci ea este zeița mamǎ,cea strǎlucitoare de pe cerul plin de dorințe ale fiecǎrui muritor.Ea cunoştea toate tainele din inimile oamenilor,şi aceasta era consideratǎ una din cele mai puternice calitǎți ale sale.Cerul avea nevoie de ea,Zeii aveau nevoie de ajutorul ei,cǎci lumea se îndrepta spre o catastrofǎ,un mare pericol urma sǎ zdruncine viața de pe pǎmânt..Cǎci fǎrǎ ajutorul zeilor,oamenii şi-ar fi retras credința,iar fǎrǎ credințǎ,moartea era atât de aproape.
Însǎşi marele lord al luminii o cǎuta.A cǎutat-o mai întâi prin grǎdina paradisului,un loc preferat pe vremea când zeița Isis cutreiera cerul.A ajuns apoi în infern,dar nici aici nu a gǎsit-o..Apoi s-a pogorât peste pǎmânt,iar atunci când şi-a scos spada pentru a trimite un mesaj codificat şi celorlalți zei,un mǎnunchi de raze fierbinți se reflectau pe spada de safir a lordului.Cerul cǎpatǎ în fiecare secundǎ o nouǎ nuanțǎ,mii şi mii de sunete se nǎşteau în acele momente.Dar acest joc era atât de secret,încat doar zeii se puteau bucura de el.Exista ceva sacru în el,încât trebuia pastrat de privirea oamenilor.Se numea viațǎ,se numea nemurire.Totuşi,toate aceste fenomene durau doar pentru o fracțiune de secundǎ.Timpul încetinea doar în momentul în care viața se ridica deasupra legilor fizice,când minunea devenea ceva obişnuit.Însǎ toate acestea erau doar nişte simple vise,cǎci adevǎrata lume,
adevǎrata viațǎ se afla în ceruri..Se numea infern sau paradis,locul unde oamenii cunoşteau nemurirea.
Toate acestea erau,din pǎcate,gânduri pe care oamenii nu le vor cunoaşte niciodatǎ.Desigur,mai existau momente când omul îndrǎznea sǎ viseze,sǎ încerce sǎ descopere adevǎrata înfǎțişare a zeilor.Dar totul era în zadar,cǎci erau încercǎri inutile,care nu meritau nici mǎcar un rǎspuns..Viața era precum un cadou,pe care zeii îl dǎruise omului pentru a cunoaşte binele şi rǎul,fericirea şi dezamǎgirea..Dar omul dorea mai mult,dorea sǎ guste acel venin atât de dulce,ce le place tuturor.Doreau sǎ cunoascǎ adevǎrata Iubire.Dar zeii credeau cǎ oamenii nu erau încǎ pregǎtiți pentru aceastǎ descoperire.Toate la timpul lor,dar oamenii nu se puteau mulțumi cu aceastǎ decizie.
Inițial,i-a fost greu sǎǎ se acomodeze,cǎci lumea se schimbase de la ultima lui reîncarnare.Spera ca aceasta sǎ fie ultima cǎlǎtorie pe aceastǎ planetǎ,unde rǎul începea sǎ domine din ce în ce mai mult.Dar el,Lordul Luminii,cel mai înalt dintre zei,trebuia sǎ o gǎseascǎ pe Isis. Ştia cǎ nu-i va fi greu,dar pentru zei nimic nu era imposibil.La început nu şi-a dorit sǎ meargǎ tocmai el sǎ o caute,a dorit sǎ trimita pe altcineva,dar Isis,era prima şi singura lui iubire.Se îndrǎgostise de ea,şi deşi trecuserǎ atâția mii de ani de la acea perioadǎ,iubirea rǎmǎsese ascunsǎ în sufletul sǎu.O iubea în tǎcere,o iubea cu adevǎrat,şi avea nevoie din nou de acele clipe petrecute alǎturi de ea.Cǎci Isis era cea care,pe vremea când se aflǎ printer zei,îi oferea de fiecare datǎ bucurie.Îşi dorea sǎ mai retrǎiasca vreodatǎ aceste clipe de neuitat.
Chiar dacǎ era cel mai puternic,chiar dacǎ era conştient de faptul cǎ în orice moment îşi putea folosi forța pentru a o readuce pe zeițǎ din nou în împǎrǎția zeilor,îşi dorea sǎ o convingǎ singur.Îşi dorea ca Isis sǎ se reîntoarcǎ de bunǎ voie,sǎ îi dovedeascǎ şi ea cǎ îl iubeşte.Era conştient de faptul cǎ nimeni nu putea iubi cum iubea el,dar avea încredere în sentimentele ce trǎiau în sufletul lui.Fiecare gând era despre ea,fiecare clipǎ era pentru ea.Deşi era convins de faptul cǎ va fi foarte dificil,îşi propusese sǎ facǎ tot ce-i stǎ în putințǎ pentru a-şi recâştiga iubirea.Cǎci fǎrǎ ea,el nu mai era cel puternic.Atunci când se afla departe de aceastǎ zeitate,el nu mai putea iubi,nu se mai putea bucura de frumuşețile acestei lumi,pe care o crease dupa bunul plac,dupa propria imaginație.
Îndura cu greu fiecare clipǎ petrecutǎ pe pǎmânt,se simțea ca în infern,dar toate acestea treceau mai rapid atunci când se gândea la Isis.Pǎmântul fusese un terioriu unde binele şi rǎul se luptatu,de aceea,
exista o diversitate atât de ciudatǎ printre oameni.În cǎlǎtoria lui descoperise cǎ existau pe pǎmânt ființe curate,în care se afla advevǎrul,rugǎciunea cǎtre cel Atotcreator.Exista acea melodie pe care îngerii o cântǎ în secundele de sǎrbatoare.Dar existau şi demoni,persone care nu cunoşteau decât minciuna,gelozia şi prostia..Unul din cele mai mari paradoxuri care guvernau viața pe pǎmânt,era acela cǎ fiecare om îl socotea pe cel de lângǎ el,unul din cele mai stresante ființe din lume!Oamenii erau cu adevǎrat orbi,atunci când venea vorba despre iubire.Orice ar fi încercat,nu reuşeau niciodatǎ sǎ audǎ sunetele dragostei.De acea oamenii nu erau perfecți,de aceea ei erau de fiecare
datǎ predispuşi greşelii,cǎci dragostea este forța zeilor care te ridicǎ,care îți dǎ de fiecare datǎ motivația de a trǎi.Dragostea rǎmǎsese o enigmǎ pentru rasa umanǎ.
Lordul luminii se îndrǎgostise de frumusețea de neegalat a naturii..El credea cǎ natura era singura care vorbea limba zeilor,singura care trǎia cu adevǎrat.Exista pe acest pǎmant o floare,care conținea ceva din partea divinǎ a locurilor nemuritoare din lǎcaşul zeilor.Trandafirul,cǎci despre el este vorba,era floarea îngerilor.Frumusețea lui inocentǎ,mirosul atât de neliniştit,îl deosebea de celelalte flori.Spini lui erau dovada vie cǎ tot ce e trist în lumea aceasta,tot ce e rǎu,într-o zi este dat uitǎrii.Aceastǎ floare magicǎ era un simbol al eternitǎții,un simbol al unei vieți fǎrǎ de moarte,în care sufletul atingea împlinirea.
Dar dincolo de flori,dincolo de mângâierea vântului,se aflǎ o nouǎ provocare.Se gândea la zeița lui,în fiecare clipǎ a cǎutǎrii..Pentru el,ea era viațǎ!Chiar dacǎ era nemuritor,chiar dacǎ nu putea muri,atunci când îşi scufunda sufletul în cel de-al treilea ochi al iubirii,când stǎtea în fața lui Isis,viața cǎpǎta gust!Prin frumusețea lumii,prin fericirea stelelor,marele lord se regǎsea...
Dincolo de orice imaginație umanǎ,toate aceste gânduri prindeau viațǎ.Nu erau doar nişte iluzii,cǎci zeii reuşiserǎ sǎ-şi creeze o dimenisune perfectǎ!În regatul luminii,unde visele se transformǎ în realitate,trǎiau cele 6 mari forțe ale Universului.Dar era foarte greu sǎ-i atribui unui zeu o anumitǎ forțǎ,cǎci fiecare purta în sufletul sǎu aceeaşi forțǎ.Zeii se puteau transforma în foc,aer,pǎmânt,sau gheațǎ.
Puteau deveni orice,deoarece cunoaşteau marele secret.Zeii erau Adevǎrații Alchimişti al tuturor lumilor.
Însǎ,în aceste momente,lordul se afla pe pǎmânt..Era în trupul unui cǎlǎtor,era un explorator.Avea în jur de 26 de ani,şi era considerat un om obişnuit.Nimeni nu-şi închipuia cǎ în interiorul lui,se afla marele zeu,Atotcreatorul.Avea neoie de mult noroc pentru a reuşi sǎ o gǎseascǎ.În fiecare secundǎ îşi înalțǎ gândul deasupra orizontului,şi astfel reuşea sǎ gândeascǎ rațional.Se alǎturǎ şoaptelor stelelor,devenea luminǎ,şi astfel reuşea sǎ fie cu adevǎrat zeu.Ştia cǎ pentru a reuşi sǎ îşi realizeze visul,trebuia sǎ devinǎ maestru.Ştia cǎ orice era posibil,dacǎ devenea parte a universului.Isis era tot o zeițǎ,iar pentru a reuşi sǎ o pǎcǎleascǎ,trebuia sǎ facǎ ceva special.Însǎ,era condus,poate pentru prima datǎ,de o forțǎ foarte puternicǎ,pe care o numea,iubire!O iubea cu adevǎrat,şi de aceea dorea sǎ o gǎseascǎ!Fǎrǎ ea,eternitatea ar fi fost un coşmar din care n-ar fi reuşit sǎ se trezeascǎ niciodatǎ.În acele momente,dorința atât de aprigǎ pentru ea,l-ar fi fǎcut sǎ renunțe la toate atributele,doar pentru ea.Ar fi devenit muritor,doar pentru a petrece câteva clipe de iubire lângǎ ea.Îi era imposibil sǎ fie departe de ea..Anii care trecuserǎ reprezentau o periodǎ pe care şi-o dorea sǎ o uite.Dar in aceasta perioda neagra,reusise sa inteleaga ca o iubea cu adevǎrat.El era zeul suprem,în fața lui orice dorințǎ se îndeplinea,
putea cuceri pe oricine,sǎ aibǎ tot ce-şi dorea,o putea himnotiza pânǎ şi pe Isis,dar nu dorea sǎ procedeze în acest mod.Ştia cǎ iubirea era reciprocǎ,conştientiza faptul cǎ putea trǎi alǎturi de marea iubire,numai dacǎ şi ea îl iubea cu adevǎrat.Dorea sǎ o gǎseascǎ tocmai pentru a o întreba,sau mai corect spus,pentru a înțelege adevǎratele sentimente care se aflǎ în inima zeiței vieții.Dacǎ sentimentele i-ar spune cǎ nu îl pot iubi ca înainte,ar fi acceptat acest lucru.Ar fi murit,doar pentru a nu-i produce suferințǎ.Ar fi fǎcut orice,pentru a o face fericitǎ.Cǎci universul putea trǎi şi fǎrǎ un lord,dar el nu putea trǎi fǎrǎ ea.De aceea,era nerǎbdǎtor.În fiecare clipǎ existǎ dorințǎ de a o gǎsi.
Timpul pentru zei,nu este decât o unitate de mǎsurǎ pentru a aprecia durata vieții unei ființe,dar în acele momente,pentru el,timpul devenise prețios.Fiecare secundǎ era o clipǎ în care se apropria sau se departǎ de Isis.Chiar dacǎ cunoştea totul,el nu îşi putea închipui unde se aflǎ aceastǎ zeitate.Acest lucru rǎmǎsese o enigmǎ,dar nu se lǎsa bǎtut.Îşi continua drumul,lǎsându-se condus de propriile sentimente.Era atent la semeni,cǎci le înțelegea limbajul.Licǎrirea stelelor sau zâmbetul norilor,totul era un rǎspuns..Cu toate acestea,nimeni nu ştia nimic despre locul unde se afla Isis .
Dupa câteva luni de cǎutare,dupǎ ce strǎbǎtuse aproape toate locurile posibile,nu reuşise sǎ o gǎseascǎ..Însǎ,o simțea aproape.Şi de aceea,era încrezǎtor cǎ va reuşi.Într-o zi,ajungând în fața unui copac,din care înfloreau,poate cele mai frumoase flori,îşi ridica privirea şi observǎ o creaturǎ minunatǎ.O pasǎre cu ochii înflǎcǎrați,cu penaj albǎstrui,se afla în fața lui.O privea cu atenție,şi în acele momente îşi readusese aminte de bunul sǎu prieten zeu,Skati Bu.Fǎrǎ sǎ scoatǎ niciun cuvânt,reuşise sǎ comunice cu acea pasǎre.Apoi,în urmǎtoarea clipǎ,se teleportǎ în grǎdina zeilor.Acolo îl aştepta stǎpânul Conştiinței Absolute,zeul iluziei,Skati BU.Cu o privire fulgerǎtoare,lordul cutreierǎ gândurile lui BU.
-Bine ai venit,Maitreya,lord al luminii,şi creator al celor ce existǎ pretudindeni.Te aşteptam de mult,şi iatǎ cǎ ai venit.
-Da,am cam lipsit ceva vreme.Este vorba despre Isis.A dispǎrut şi este de negǎsit.Trebuie sǎ o gǎsesc,cǎci fǎrǎ ea,viața prin univers nu va mai exista.Vom rǎmâne doar cei cinci zei.Nu va mai fi Paradis.Nu va mai fi nici Infernul.Fǎra ea,nu va mai fi nici naştere,nici moarte.
Toate ființele se vor transforma în scrum.Vor deveni pulbere de praf,
stelele vor muri şi ele,iar Lumea nu va mai strǎluci ca acum.
-Dar trebuie fǎcut ceva,în fiecare clipǎ se prǎbuşeşte câte un univers.
Lumea moare,iar noi,zeii trebuie sǎ facem ceva.Tocmai de aceea te aşteptam.Vino cu mine în camera de consiliu.Acolo ne aşteaptǎ şi ceilați.Trebuie sǎ iei o decizie cât mai rapidǎ.Viața trebuie salvatǎ.Nu cred cǎ avem mult timp de pierdut.Oamenii au început deja sǎ-şi trimitǎ rugǎciunile cǎtre noi,iar dacǎ nu ne grǎbim,ei vor fi primi care vor sfârşi.
-Vin,deşi nu cred cǎ putem face mare lucru.Doar Isis cunoaşte misterele naşterii şi ale morții.Ea este zeița vieții,zeița mamǎ.Deşi sunt cel mai puternic,cred cǎ am nevoie de ajutorul ei pentru a reuşi.Voi încerca sǎ amân cât mai mult sfârşitul lumii..Sǎ nu uitǎm,este nevoie de douǎ ființe,pentru cǎ viața sǎ-şi continue parcursul.Nu trebuie sǎ ne repezim,cǎci dacǎ vom face cea mai micǎ greşealǎ,totul se va termina.
-Cum spui tu,mǎrite zeu.Ştiu la fel ca tine cât de mult îți doreşti sǎ o regǎseşti pe Isis.Cunosc faptul cǎ o iubeşti cu adevǎrat.Dar cred,cǎ ar fi mai bine dacǎ i-am trimite un semn.Dacǎ am acționa astfel încât,sǎ ştie cǎ o cǎutam,cǎ avem nevoie de ea.Sǎ o chemǎm,sǎ o facem sǎ vinǎ de bunǎ voie,sau dacǎ nu,silitǎ de imprejurǎri.
-Greşit,trebuie sǎ mǎ duc personal la ea.Nu o voi forța.De fapt,cred cǎ nu îi voi cere nimic.Mǎ voi duce doar pentru a-i explica situația,şi de a încerca sǎ aflu ce a nemulțumit-o.Voi încerca sǎ îi explic cât mai bine cu putințǎ.Decizia,însǎ,îi aparține.Nu are rost,sǎ o iau cu forța.Va fugi din nou când va avea ocazia,şi nu se va mai întoarce niciodatǎ.Nu o vom mai putea gǎsi niciodatǎ.Nu uita cât de rǎzbunǎtoare poate fi atunci când se supǎrǎ pe cineva.
-Şi dacǎ nu va dori sǎ se întoarcǎ?Dacǎ va zice nu?
-O cunosc destul de bine.Orice ar spune,sunt convins cǎ va avea grijǎ de aceastǎ lume.Chiar de vor muri cu toții,ea va crea din nou o altǎ viațǎ.Iubeşte viața,şi nu o va lǎsa sǎ disparǎ.Nu pentru asta îmi fac eu griji.Tu eşti cel de-al treilea zeu,şi deții nişte atribute de invidiat.Tu le poți dǎrui oameniilor,cu ajutorul iluziei,credința în noi.Am nevoie de ajutorul tǎu.Trebuie sǎ îi hrǎneşti cu iluzii,pentru cǎ avem nevoie de ei.Deşi sunt doar niste muritori,ne pot ajuta,cǎci,din câte simt,Isis se aflǎ printre ei.În tine existǎ acea Conştiințǎ Absoluta,cu care ii poti convinge pe oameni sa se simta impliniti,nevinovati.Ce pǎrere ai?Mǎ poți ajuta?
-Voi încerca,dar consultǎ-te mai întâi cu toți zeii,.Poate au ceva idei,
dar cred cǎ orice soluție este nesigurǎ,cǎci viața este atât de sensibilǎ.
Iar iluzia nu ajutǎ întotdeauna.
-Aşa voi face.Dar mai întâi,trebuie sǎ vizitez galaxia iubirii.
Transmite-le celorlalți cǎ voi veni la consiliu mâine.Trebuie luatǎ o decizie rapidǎ,dar care sǎ fie eficientǎ.Pânǎ atunci,am nevoie de ceva linişte.Şi încǎ ceva,înainte de consiliu aş dori sǎ vorbesc cu fiecare în parte.Ai grijǎ de acest logos pânǎ mǎ reîntorc,nu aş vrea ca demonii sǎ punǎ stǎpânire pe el.
Şi în secunda urmǎtoare,Maitreya,lordul cerurilor şi a pǎmânturilor a pǎrǎsit grǎdina fericirii.În univers,în acele clipe,timpul se zbǎtea între viațǎ şi moarte.Cǎci destinul depindea de alegerea zeilor.Era un moment de trecere,un moment critic.Pe pǎmânt,oamenii erau zdrobiți de iluziile zeului Bu.În fața ochilor lor se înfǎțişa o lume perfectǎ,unde rǎul nu existǎ,unde zeii ofereau oamenilor nemurirea.

Totul era atât de perfect în imaginația oamenilor,încât nici ei nu credeau cu adevǎrat ce vedeau.Pentru cǎ în sufletul lor ezistǎ o parte întunecatǎ,unde rǎul era stǎpânul absolut.Îşi doreau sǎ se opuna zeilor,dar iluziile lui Skati le potolea aceste impulsuri.În ziua în care lordul luminii strǎbǎtea galaxia iubirii,nimeni nu ştia ce s-a întâmplat.Întreg universul nu îşi mai aminteşte nimic din acea perioadǎ.Unele stele povestesc cǎ Atotcreatorul a reuşit sǎ împrospǎteze iubirea.Cu ajutorul ochiului sǎu nevǎzut,a transmis viațǎ acelor inimi ale dragostei.Cǎci acolo se afla centrul universului,acolo se sprijinea întreaga lume.În acel loc,se afla adevǎrata viațǎ.Erau nişte sfere de luminǎ,cǎldurǎ,în care se aflǎ gândul acelei iubiri perfecte.Atunci când aceste sfere se atingeau,se auzea un clinchet angelic,iar pentru o fracțiune de secundǎ,un flux de energie pozitivǎ se revǎrsa peste întreaga viațǎ.
Oamenii fuseserǎ cei care primiserǎ sǎmânța iubirii,dar nici pânǎ azi,nu au reuşit sǎ o facǎ sǎ înfloreascǎ.De aceea,aveau nevoie de ajutorul zeilor.De aceea,încercau sǎ fie ascultǎtori în fața acelor entitǎți supreme.
Potrivit celorlați zei,însǎşi Maytreya s-a nǎscut din aceste sfere.Sferele iubirii erau cele dǎdǎtoare de viațǎ.Ele erau adevǎratele creatoare ale universului.Erau comoara zeilor,cele mai prețioase atribute.Chiar dacǎ aceastǎ galaxie a iubirii se aflǎ dincolo de infinitul orizontului,chiar dacǎ,cu excepția zeilor,nimeni nu ştie unde se afla,fiecare ființǎ,primeşte la naştere iubire.Nu este vorba despre iubirea supremǎ,perfectǎ,cǎci aceastǎ nu o primesc decât zeii.Poate sunt doar nişte mituri,dar atât timp cât întregul prezent se bazeazǎ pe amintirile trecutului,trebuie luate drept adevǎrate.Suflarea viitorului inundǎ clipa prezentǎ.Lumea are nevoie de o schimbare,lumea trebuie sǎ devinǎ mai bunǎ.Şi aceasta este adevǎrata misiune a zeilor.De aceea au creat tot ce existǎ,de aceea continuǎ sǎ vegheze deasupra lumii.
Deşi nimeni nu la vǎzut pe marele lord al luminii în acea zi,toți au fost martori la fenomenele ciudate care s-au petrecut.Lumina soarelui era mai puternicǎ,gândurile stelelor rǎsunau din ce în ce mai tare,iar jocul planetelor se desfǎşura din ce în ce mai rapid.Ceilalți zei stǎteau şi priveau în depǎrtǎri.Aşteptau ca marele zeu sǎ se întoarcǎ.Erau pregǎtiți de consiliu.Ştiau cǎ de ei depindea în acele momente,întreg viitorul lumii.Şi cel mai mult,se temeau de viața oamenilor.Cǎci pǎmântul era singurul loc din întreaga lume unde exista viațǎ.Chiar dacǎ şi stelele trǎiau,chiar dacǎ şi celelalte planete zburdau prin imaginația zeilor,Terra era o planetǎ specialǎ,un loc unde viața era diferitǎ.Era locul unde existau urmaşii zeilor,oamenii.Erau un fel de ființe raționale.care duceau o viațǎ de invidiat.Pentru ei viața era o minune,o creație a zeilor.Cu excepția celor douǎ mari dimensiuni:
Paradisul şi Infernul,Terra era unicul loc unde oamenii trǎiau.Doar pe aceastǎ planetǎ oamenii se nǎşteau şi mureau.Doar aici cunoşteau semnificația binelui şi rǎului.Cǎci prin aceastǎ cǎlǎtorie a vieții,ei alegeau în ce dimensiune sǎ-şi petreacǎ eternitatea.
Zeii îi respectau pe oameni,îi iubeau şi aveau grijǎ de ei.Dar zeii erau neiertǎtori cu aceia care încercau sǎ-i sfideze.Pedepsele erau întotdeauna crunte..Totuşi,zeii ştiau ce e iertarea,ştiau cǎ oamenii nu erau perfecți.Îi înțelegeaua în clipele când greşeau,şi încercau sǎ-i ajute.Însǎ oamenii îşi doreau sǎ fie zei,ceea ce nu era posibil.
În tǎcerea ascunsǎ a nopții,undeva într-o oazǎ necunoscutǎ,pe pǎmânt se afla Isis.Era cea mai frumoasǎ fǎpturǎ din univers,iar ochii ei albaştrii,erau cele mai frumoase pietre prețioase.Chipul ei,era atât de frumos,încât credeai cǎ este o iluzie.Avea un trup delicat,care încânta orice privire.Glasul ei era un ecou al îngerilor.Ochii ei privesc orice gând nedesluşit,orice sentiment pe care ceilalți nu îl pot exprima.
Oricine se scufunda în frumusețea ochilor ei,care erau de un albastru atât de liniştit,devenea mai bun.Isis iradia o puernicǎ energie,cǎci ea era zeița mamǎ,cea care a creat adevǎrata viațǎ.Potrivit îngerilor lumea era rodul iubirii dintre Isis şi Marele Lord al Luminii.Cerul si pǎmântul,precum şi celelalte galaxii erau urme ale acelei iubiri dintre cei doi mari zei.Dar mai presus de aceste mǎrturisiri se afla clipa prezentǎ,când cele doua inimi se aflau despǎrțite de gânduri neînțelese.Isis îl iubea cu adevǎrat,îl iubea în continuare pe zeul vieții ei.Avea sentimentul cǎ o cǎuta,dar nu îl putea vedea.Ştia însǎ,cǎ nu se mai poate întoarce.Pǎrǎsise grǎdina perfecțiuni de bunǎ voie.Ceva o atrǎgea de aces pǎmânt.Nu putea sǎ schimbe destinul.Şi-ar fi dorit sǎ fie şi pe pǎmânt,dar şi dincolo de ultimul cer.Dorea sǎ fie alǎturi de marea sa iubire,Maytreya,dar nu putea trǎi departe de oameni.A încercat sǎ-l uite pe marele zeu,dar acest lucru era cu neputințǎ.Se simțea,o datǎ cu trecerea rapidǎ a zilelor,fǎrǎ puteri.Atributele se ofileau în interiorul ei,şi nu ştia ce era de fǎcut.De fiecare datǎ când privea în jur,o lacrimǎ aluneca pe obrazul ei de zeițǎ.Îşi aducea aminte de vremurile când stǎtea lângǎ Maytreya.Mii şi mii de amintiri îi zdrobeau inima.Imaginile zeului îi bântuiau memoria.Nu îşi amintea nimic altceva.Ştia doar cǎ în acest univers,exista o jumǎtate care i-a aparținut cândva.Nu îşi amintea nimic despre ceilalți zei.Singura amintire rǎmǎsese el,marea iubire.
Deşi atributele ei se pierdeau din ce în ce mai rapid,frumusețea îi rǎmânea intactǎ.Era la fel de frumoasǎ ca în clipele când era lângǎ lord.Ea era regina mǎrilor,regina tuturor gândurilor.El era rege,prinț,lord.Împreunǎ erau stǎpânii întregii lumi.Dar acele clipe trecuserǎ,acum prezentul era o palidǎ mângâiere.Trǎia doar cu speranța cǎ îl va reîntâlni într-o zi.Ar fi murit,dacǎ ar fi putut,dar ea era nemuritoare,viața era un fluviu etern care se vǎrsa în nemurire.
Chipul dragostei trǎia ascuns în inima ei,orice gând era pentru el,
marele lord,marea ei iubire.Dar nu avea ce face.Aştepta clipa urmǎtoare,în speranța cǎ minunea se va întâmpla.
Departe de Isis,la celǎlt capǎt al întregului Univers,se afla Maitreya.
O cǎuta cu disperare,devenise un fel de obsesie,dar cu toate acestea era o iubire purǎ,adevǎratǎ,aşa cum doar zeii ştiu sǎ iubeascǎ..Avea din nou nevoie de zâmbetul ei,de cǎldura trupului ei.Isis era viața de care el avea nevoie.Avea nevoie de sǎrutarea de foc a zeiței mamǎ.În acele momente,medita în liniştea sfântǎ a Universului.Oprise timpul,
nu se mai auzea nici un gând..Doar propriile gânduri rǎsunau în acele clipe.Trebuia sǎ gǎseascǎ o soluție,trebuia sǎ o gǎseascǎ pe Isis.Dupǎ consiliu,hotǎrâse sǎ mai încerce o datǎ.Ştia cǎ este pe pǎmânt,dar nu ştia unde,în ce trup,în ce loc.Putea fi oriunde,dar în acelaşi timp,nicǎieri.Putea fi femeie,bǎrbat sau copil.Era atât de greu,cǎci o putea recunoaşte doar dupǎ cel de-al treilea ochi,unde întreaga frumusețe a stelelor se reflecta printr-un joc de mǎrgele,unde lumina pǎtrundea pentru totdeauna,în liniştea izvorului albastru din sufletul zeiței vieții.
Dincolo de orice aparențǎ,avea o singurǎ şansǎ.În acea şansǎ se afla întregul destin,întregul sens al vieții.Dacǎ nu ar fi reuşit sǎ o gǎseascǎ,atunci viața nu ar mai fi avut niciun sens,nu ar mai fi fost o minune!
Dupǎ clipele de meditație,timpul îşi recontinua din nou durmul cǎtre o nouǎ aventurǎ.Mişcarea corpurilor cerestre continua.Iar marele zeu,lordul luminii se îndreapta spre locul ascuns,unde zeii se întâlnesc pentru a lua cele mai importante decizii.Pentru prima datǎ,la consiliu cineva urma sǎ nu se prezinte:Isis.Era pentru prima datǎ câând vor fi cinci zei.Dar nu o putea gǎsi,şi nu aveau ce face.Dorea sǎ audǎ pǎrerile fiecǎrui zeu.Iar apoi,urma sǎ dea ascultare celor mai puternici pǎreri.Dorea sǎ vorbeascǎ cu propria inimǎ,cu propriul sǎu sufelt.
Dorea ca înainte de a lua marea decizie,sǎ-şi asculte gândurile.Decizia pe care trebuia sǎ o ia era cea mai importantǎ decizie pe care a luat-o vreodatǎ,cǎci în acele momente viața întregii lumi depindea de el.
Chiar propria lui nemurire,depindea de aceastǎ alegere.Alegea pentru binele tuturor,pentru binele lui,dar şi pentru binele celei mai profunde iubiri din inima lui.Nu putea ignora acel sentiment care trǎia în sinea lui.Dragostea îi dǎdea o altǎ viziune,o vizune complexǎ asupra lumii.Îi dǎdea puterea de a ierta pe cei care fǎceau greşeli,îi dǎdea puterea de a ajuta,de a deveni din ce în ce mai curat,mai bun.Iubirea era forța care-l schimba în bine,şi de aceea,era zeul suprem.Ceilalți zei erau mai puternici ca el,dar nu iubeau cum iubea el.Deşi puteau fi zei supremi,doar el era maestru.Cǎci el era mai întâi un inițiat în fața dragostei.
Chiar dacǎ la început,a fost atât de amarǎ,nu s-a lǎsat bǎtut.A iubit în continuare,acelaşi suflet.Cǎci,iubind-o pe Isis,se iubea pe el.Iubea întreaga lume,datoritǎ unei singure entitǎți.Iubirea profundǎ pe care o simțea pentru Isis,îl fǎcea sǎ iubeascǎ întreg infinitul.Fiecare clipǎ purta urma dragostei,fiecare secundǎ era o clipǎ dǎruitǎ iubirii.
Unii credeau cǎ adevǎrata putere consta în abilitatea de a mânui sabia pe care o purta,dar rare erau acele momente când folosea sabia.
De fapt,sabia era un mijloc prin care dǎdea naştere,şi nu ucidea.Chiar dacǎ era o sabie foarte puterenicǎ,nu era cea care îl deosebea.Nici faptul cǎ el fusese cel dintâi zeu al acestei lumi.Chiar dacǎ el i-a creat pe ceilalți,nu de asta era considerat cel mai mare zeu.Cǎci el se nǎscuse din dorința de a iubi,şi de aceea devenise Atotcreatorul.Cǎci el iubea întreg infinitul,iar infinitul îl iubea pe el.Maitreya,era un lord al iubirii,un zeu care dǎruia în fiecare clipǎ iubire.De aceea,în fața lui,nimeni nu opunea rezistențǎ.Adevǎrata lui putere se afla în suflet,în inimǎ,şi se numea iubire.Cu toate cǎ exista o zeițǎ a iubirii,cea dea patra printre zei,el cunoştea cel mai bine aceastǎ tainǎ.Tot el o crease,cu puterea gândului şi a inimii,pe Lola,zeița iubirii..Lola era stǎpâna copacului vieții,care era ascuns în grǎdina zeilor.Din ramurile acestui copac luau naştere fructele iubirii.Povestea spune cǎ atunci când o ființǎ se naşte,este trimisǎ de cǎtre Isis la zeița iubirii.De acolo,Lola îi oferea un fruct al iubirii,cu care sǎ se hrǎneascǎ pe parcursul vieții.
De aceea,omul în viațǎ iubeşte atât cât are de iubit!Nu poate sǎ iubeascǎ decât cât a primit.Fiecare are propriul sǎu fruct,propria sa inimǎ.Iubirea a rǎmas un dar pe care zeii îl oferǎ fiecǎrei fǎpturi din aceastǎ lume.Doar zeii au dreptul de a culege când doresc fructele iubirii.Ei sunt cei care au parte de iubirea eternǎ,iubirea sacrǎ.Lola era zeița iubirii,era cea mai tânǎrǎ zeitate,dar una din cele mai puternice.
Cǎci fǎrǎ ea,probabil nu ar mai exista viațǎ,nu ar mai exista strǎlucirea stelelor.Dacǎ cineva ar reuşi sǎ distrugǎ copacul vieții,atunci sfârşitul ar veni ireversibil.
Mai rǎmaseserǎ vreo câteva minute pânǎ la marele consiliu.
Maitreya intrase deja în grǎdina sfântǎ.Acolo îl aştepta zeul Bu,alǎturi de ceilalți zei.Erau toți,cu excepția zeiței Isis.Dar nimeni nu scotea niciun cuvânt.Toți aşteptau ca lordul sǎ vorbeascǎ mai întâi.Zeul suprem le spuse cǎ,înainte de consiliu,ar dori sǎ vorbeascǎ cu fiecare în parte.Nimeni nu se împotrivi..În acele momente,natura mângâia sufletul zeilor.Dincolo de orice aparențǎ,dincolo de granița dintre viațǎ şi moarte,se afla un loc de neimaginat.Natura zâmbea,cǎci în preajma zeilor,pânǎ şi morții reînviau.Dar în acele momente,exista ceva straniu în acel loc.Se simțea o lipsǎ de neexprimat.Fiecare zeu conştientiza acest lucru,dar nu îşi închipuia nimeni cǎ poate fi posibil.Isis le lispea fiecǎruia,si de aceea îşi doreau sǎ o gǎseascǎ.Toți o iubeau,cǎci ea era mama lor,sau mama prietenilor lor.Ea era mama acelui loc în care trǎiau.Aveau din nou nevoie de zâmbetul ei,de glasul ei.Întregul Univers o aştepta în tǎcere,dar ea nu se putea întoarce.Ceva o ținea însǎ pe pǎmânt,nu putea sǎ zboare,nu putea sǎ se teleporteze.Puterile o pǎrǎseau în fiecare clipǎ,cǎci viața pe Terra era foarte chinuitoare pentru zei.Deşi se afla la ani luminǎ de împǎrǎția cerurilor,inima zeiței bǎtea puternic.Aştepta clipa în care zeii vor veni şi o vor ajuta sǎ zboare.Dar,în acele momente chinuitoare,credea cǎ acel moment nu va mai veni niciodatǎ.Îi pǎrea atât de rǎu pentru ceea ce fǎcuse.Îi trǎdase pe toți,fugise din ceruri,fǎrǎ sǎ spunǎ nimǎnui.Îşi dorise sǎ ajungǎ pe pǎmânt,sǎ fie în mijlocul oamenilor.Dar acum nu mai putea face nimic.Suferința o ardea,iar lacrimile nu aveau puterea nici mǎcar sǎ izbucneascǎ din ochii ei albaştrii.Deşi era cea mai frumoasǎ,deşi ea era zeița Isis,zeița mamǎ,nu putea decât sǎ aştepte.Privea cerul,şi totul i se pǎrea strǎin.Nu îşi mai amintea nimic din zâmbetul stelelor.Trǎia într-o lume strǎinǎ,o lume care îi aparținea în totalitate.Stelele strǎluceau,totul pǎrea obişnuit,dar undeva,unde doar cei inițiați au ajuns,se afla grǎdina zeilor.Acolo se adunaserǎ cei cinci crai ai orizonturilor.Cei mai de seama zei se aflau acolo.Marele lord,prințul tuturor deşerturilor şi oceanelor,cǎpetenia munților,zeul tuturor stelelor,lordul luminii medita în tǎcere.În fața acelui moment se afla o decizie importantǎ.Nu trebuia fǎcutǎ nici cea mai micǎ greşealǎ.Cǎci cerurile cǎutau mântuirea,iar oamenii îşi doreau o viațǎ mai bunǎ.Erau patimile zeiței,pe care zeii erau obligați sǎ le şteargǎ.Astfel,întregul secret al Lumii s-ar prǎbuşi.
Primul venit la sfat,era zeul iluziei,stǎpânul Conştiinței Absolute,Bu.Era zeul în care Maiteya,chiar dacǎ nu dorea sǎ mǎrturiseascǎ nimǎnui acest lucru,îşi punea toate speranțele.Bu era cel mai înțelept zeu,cǎci el cunoştea întotdeauna cea mai bunǎ soluție.Bu era cel de-al treilea dintre zei,dupǎ marele Lord şi Isis.Despre Bu nimeni nu ştia prea multe,cǎci era un zeu singuratic,era o entitate foarte puternicǎ,o entitate specialǎ.Nici marele zeu nu cunoştea mistrerul zeului Skaty.Se spune cǎ,imediat dupǎ prima noapte de amor dintre Isis şi Maitreya,zeița mamǎ,a creat acest zeu,pentru a rǎmâne o amintire a acelor clipe fascinante.Pǎsǎrile cerului reamintesc trecǎtorilor povestea zeului Bu,care a primit înțelepciunea în dar,atunci când a pǎşit în lumea îngerilor.Însǎ nimeni nu poate demonstra adevǎrul din aceste poveşti.
Este de ajuns credința sau o simplǎ întâlnire cu zeul iluziei,pentru a te convinge,cǎ existǎ ceva puternic în sufletul zeului Bu.Este vorba de înțelepciune,de o conştiințǎ absolutǎ,care schimba înfǎțişarea lumii.
-Bine ai venit,Bu.Am nevoie de pǎrerea ta.Cum crezi cǎ ar trebui procedat cu Isis ?Cum o putem gǎsi?
-Mǎrite Zeu,este foarte greu de gǎsit un rǎspuns la aceste întrebǎri.
Totuşi cred cǎ ar trebui sǎ îi trimitem un semnal.Dupǎ câte cunosc,s-ar putea ca puterile sǎ-i fi scǎzut.Cǎci viața pe pǎmânt este mai diferitǎ.
De aceea,trebuie luatǎ şi posibilitatea ca Isis,dacǎ se afla pe pǎmânt,sǎ fie în pericol.Am reuşit sǎ discut cu stelele din galaxiile din est şi vest.
Isis nu se afla în aceste locuri,deci,ar fi fdoar douǎ locuri unde mai poate exista.Dacǎ nu se afla nici în Paradis,dar nici în Infern,atunci poate fi pe pǎmânt sau printre noi.Dacǎ ar fi printre noi,atunci nu am avea cum sǎ ne facem griji,dar nu este în grǎdina zeilor.De aceea,cred cǎ este pe Pǎmânt.Propun ca în zorii zilei de mâine sǎ începem cǎutarea.
Însǎ,singurul care o poate recunoaşte eşti chiar tu,stimate zeu al nemuririi.Doar tu îi cunoşti adevǎrata înfǎțişare,numai tu o poți recunoaşte,indiferent ce trup ar avea.Despre Isis,se spune cǎ oriunde ar merge,frumusețea iar rǎmâne intactǎ.Cel de-al treilea ochii al ei,o ajutǎ sǎ iradieze frumusețea Dumnezeiascǎ.Dacǎ nu ți se pare o prostie,mǎrturisesc cǎ ar trebui sǎ o cauți,sǎ cutreieri pǎmântul şi sǎ o gǎseşti.Nu mǎ tem de faptul cǎ nu vei reuşi sǎ o gǎseşti,mǎ tem cǎ va fi ori prea târziu,ori prea devreme.
-Gândurile par raționale,dar te rog sǎ continui.Sunt foarte interesat de ceea ce gândeşti.Simt cǎ ai dreptate,cǎci mintea ta e atât de limpede.
Explicǎ-mi te rog ultimul gând:prea devreme sau prea târziu?La ce te referi mai exact?
-Of,îmi doream sǎ nu mǎ întrebi asta niciodatǎ.Nu ştiu dacǎ ai auzit,
dar printre oameni,existǎ un profet,care cunoaşte tainele destinului,şi astfel reuşeşte sǎ prezicǎ anumite evenimente viitoare.Numele lui este ascuns în tǎcere,cǎci nimeni nu-l ştie.Recent,a prevǎzut faptul cǎ un mare zeu va pieri.Dupǎ cum cunoşti,zeii nu pot muri,decât dacǎ sunt în trupuri omeneşti.Iar în momentul de fațǎ,singurul zeu încarnat este Isis.Deci ea ar fi cea în pericol.Dacǎ o vom gǎsi prea târziu,nu vom mai putea face nimic.Pentru faptul cǎ a greşit enorm atunci când a pǎrǎsit cerurile,va fi pedepsitǎ şi va ajunge în Infern.Şi de acolo,odatǎ intrat,nu mai poți ieşi.Sângele zeilor este atât de scump,atât de prețios,încât toți demonii vor opune rezistențǎ,iar noi nu îi vom putea învinge.
Isis poate muri,şi dacǎ acest lucru se va întâmpla,nu va mai veni niciodatǎ în grǎdina noastrǎ.Fǎrǎ ea,întreg universul va muri.Va rǎmâne doar o amintire,numitǎ Infern sau Paradis,dar lumea se va schimba.Noi vom dispǎrea ultima datǎ,pentru a purta în chinuri de nesuportat blestemele tuturor ființelor care au murit datoritǎ Zeiței Mamǎ.Dacǎ vom ajunge mai devreme,Isis va refuza.Nu ştiu de ce,dar acestea sunt profețiile unui cǎlugǎr de pe pǎmânt.Se prevesteşte sfârşitul,iar noi zeii trebuie sǎ facem ceva,pânǎ sǎ nu fie prea târziu.
Îmi pare atât de rǎu cǎ-țți aduc asemenea veşti proaste,dar pentru binele total,cred cǎ ar trebui sǎ ținem seama de ele.
-Sunt veşti pe care nu-mi doream sǎ le aud vreodatǎ.Cuvintele pe care le-ai rostit mi-au rǎnit inima.Dar ai dreptate în tot ceea ce spui.
Chiar dacǎ o iubesc cu adevǎrat,chiar dacǎ doresc sǎ fie lângǎ mine pentru totdeauna,nu o voi obliga.Dar indiferent de ce va zice,îi voi da puterea din mine,pentru a reuşi sǎ zboare,sǎ ajungǎ din nou aici.
Trebuie sǎ o gǎsesc înainte sǎ moarǎ,şi apoi o voi lǎsa sǎ aleagǎ.Dacǎ va dori sǎ fie departe de mine,atunci eu voi fi acela care va pleca,şi o voi lǎsa pe ea stǎpâna cerurilor.Doar aşa se poate termina cu bine.Însǎ ştiu cǎ mǎ iubeşte cu adevǎrat,ştiu cǎ mǎ aşteapta,şi de aceea privesc cu speranța trecutului îndepǎrtat.Lumea poate trǎi fǎrǎ mine,dar fǎrǎ ea nu.Dacǎ,în cel mai rǎu caz,vom ajunge prea târziu,voi face o înțelegere cu lorzii întunericului.Voi accepta sǎ merg în infern,dacǎ o vor elibera.Nu-ți face griji,Isis nu va muri.Dacǎ va fi ca acea profeție sǎ se îndeplineascǎ,eu voi acela care va muri,care va dispǎrea pentru totdeauna.Pentru a o gǎsi,trebuie sǎ mǎ reîncarnez.Voi alege un trup de om,şi voi fi şi eu în pericol de moarte.Dar nu mǎ tem de moarte,dacǎ trebuie sǎ fac acest lucru pentru binele zeiței inimi mele şi al acestei lumi,îl voi face.
Dar dincolo de aceste gânduri,destinul se nǎştea sub privirile celorlați zei.Toți stǎteau nemişcați,privind clipa eternǎ.Toți aşteptau decizia lordului luminii,dar în acelaşi timp,erau cuprinşi de o teamǎ ciudatǎ,pe care nu şi-o puteau explica.
Cel de-al doilea zeu aşteptat era zeul iubirii.El cunoştea toate tainele ascunse din sufletul oricǎrei entitǎți.Iubirea era arta care se manifesta de fiecare datǎ diferit,dar toate acestea erau fructele din copacul vieții.
-Mǎ bucur cǎ ai reuşit sǎ ajungi,zeițǎ a iubirii.Te-am chemat pentru cǎ am nevoie de ajutorul tǎu.Am nevoie sǎ aflu,în primul rând,ce simte Zeița inimii mele.Trebuie sǎ-mi spui ce se aflǎ ascuns în inima lui Isis.Mǎ poți ajuta în aceastǎ privințǎ?
-Da,îți pot spune ce se aflǎ în inima ei.Dar trebuie sǎ te avertizez,îți voi spune cuvinte pe care nu ți-ai dori sǎ le auzi vreodatǎ.Dacǎ vrei sǎ afli adevǎrul de la mine,trebuie sǎ-l accepți aşa cum este.Deşi eşti cel mai puternic,iar fiecare poruncǎ îți e îndeplinitǎ,trebuie sǎ ți cont de ce se aflǎ în inima oricǎrui suflet.Trebuie sǎ înțelegeți cǎ iubirea este o forțǎ liberǎ,şi nimeni nu o poate controla.Toți spun despre mine cǎ eu ştiu sǎ controlez sentimentele oamenilor sau zeilor.Nu este nimic adevǎrat.Eu nu fac altceva decât sǎ protejez ceea ce ei simt.M-am nǎscut pentru a avea grijǎ de sentimentele oamenilor,iar acesta este sensul vieții mele eterne.Dacǎ vrei sǎ afli ce simte Isis trebuie sǎ fi pregǎtit.Sentimentele ei te pot rǎni,dar dacǎ o iubeşti cu adevǎrat,atunci le vei accepta aşa cum sunt.Înainte sǎ-ți spun ce simte zeița vieții,cea dǎdǎtoare de viațǎ,trebuie sǎ îți spun un singur lucru:
sentimentul este o senzație continuǎ,fiind urma trecutului şi speranța clipei urmǎtoare.Omul,dar şi zeul,pǎstreazǎ o legǎturǎ cu trecutul datoritǎ sentimentelor ce trǎiesc în el.Dar în acelaşi timp,trǎieşte datoritǎ lor,şi de aceea,viitorul înainteazǎ în fața destinului.Poți citi gândurile oricǎrei stele,poți auzi orice cuvânt pe care oamenii îl rostesc,dar pentru a reuşi sǎ afli ceea ce simte un om cu adevǎrat,
trebuie sǎ te laşi condus de sentimentele proprii,sǎ te scufunzi în ochii omului şi sǎ îl laşi sǎ vorbeascǎ cu ajutorul sentimentelor.Nu uita,chiar dacǎ noi le putem interzice oamenilor sǎ vadǎ,sǎ vorbeasǎ sau sǎ audǎ,
nu le putem cotrola sentimentele.Despre Isis,tu ştii mai multe decât
mine.Pentru a reuşi sǎ afli cu adevǎrat ce simte pentru tine,readuți aminte de clipele când erați împreunǎ,înconjurați de taina misterioasǎ a dragostei.Ceea ce-ți pot spune este cǎ Isis iubeşte.Sentimentele ei sunt pure.Te iubeşte cu adevǎrat,dar nu ştiu dacǎ dragostea poate fi de folos.Nu înțeleg nici eu de ce.
-Dragostea,sǎ nu fie de folos?Asta e cel puțin ciudat.Cǎci ea e cea mai puternicǎ forțǎ.Este ceea ce simți,ceea ce te face zeu.Indiferent de ce se va întâmpla,sunt supus al dragostei eterne cǎtre Isis,
-Iubirea aceasta,transformǎ pânǎ şi zeii.Sunt fructele care schimbǎ lumea.Îți urez succes în misiunea ta.Mǎrite zeu,în mâinile tale stǎ soarta întregii lumi!
-Da,este singura enigma la care zeii nu au gǎsit un rǎspuns.Îți mulțumesc pentru ce mi-ai spus.Sper sǎ mǎ ajute informațiile primite din partea ta.Mai trebuie sǎ discut şi cu ceilalți doi zei,iar apoi voi lua o decizie.
-Fie ca lumina sfântǎ a iubirii sǎ te conducǎ spre cea mai potrivitǎ decizie.Luminate sǎ-ți fie gândurile în aceste momente.
Dupǎ ce zeița iubirii,Lola,pǎrǎsise acea încǎpere,Marele lord stǎtea şi aştepta.Mai avea de discutat cu doi zei,apoi urma sǎ ia o decizie finalǎ.O decizie care avea sǎ-l aproprie sau sǎ-l îndepǎrteze de marea lui iubire.Deodatǎ,cerurile se cutremurarǎ.Şi în fața marelui zeu se afla cineva necunoscut.Nu era un zeu,era cineva despre care nimeni nu ştia nimic.De fapt nimeni nu ştia cǎ exista cu adevǎrat.Atotcreatorul rǎmǎsese uimit.Era convins de faptul cǎ în fața lui nu stǎtea un zeu,dar nu ştia cine putea fi.
-Cine eşti?Ce cauți aici,în grǎdina unde doar zeii,au dreptul sǎ-şi petreacǎ eternitatea?
-Eu nu sunt zeu,dar am tot dreptul sǎ vin aici.Sunt venit din negrul fǎrǎ viațǎ.Sunt venit dintr-o lume pe care toți o numesc inezistentǎ.
Sunt ceea ce se aflǎ în fiecare om,în fiecare zeu.Trǎiesc fǎrǎ ca nimeni sǎ mǎ poatǎ observa.Nimeni nu ma aude atunci când vorbesc,cuvintele mele cad rǎpuse de propriul meu glas.Sunt cel mai puternic,şi am venit sǎ-ți dau ordine.
-Nu accept aşa ceva.Cum te numeşti?Cine îndrǎzneşte sǎ ajungǎ aici şi sǎ vorbeascǎ într-un asemenea moment?Te voi pedepsi dacǎ continui,vei primi cea mai durǎ pedeapsǎ.
-Sunt cel fǎrǎ de nume,neexistent decât în propria mea imaginație.
Cum mai putea blestema,dacǎ nu exist?Cum sǎ mǎ pedepseşti,dacǎ nu mǎ vezi,dacǎ eu sunt mai puternic decât tine?
-Cuvintele tale sunt absurde,nu gǎsesc niciun raspuns.Dar eu sunt cel mai puternic,cǎci în mine existǎ forța iubirii,în mine existǎ lumina totalǎ.Oricine ai fi,de oriunde ai veni,dacǎ vei încǎlca regulile zeilor,îți vei gǎsi sfârşitul!
-Lasǎ vorbele acestea,ştii cǎ sunt fǎrǎ rost.Eu sunt nemurirea,în mine existǎ ceea ce toatǎ lumea cautǎ.Eu sunt demonul suprem,rǎul absolut.
Sunt ceea ce voi numiți tristețe,rǎu sau dezamǎgire.Sunt creația voastrǎ când sunteți puşi sǎ luptați în fața clipelor amare.Şi am venit sǎ îți spun cǎ îți ordon sǎ încetezi.Te vreau fǎrǎ viațǎ.Nu o mai cǎuta,cǎci nu o vei mai gǎsi niciodatǎ.Puterile tale vor sfârşi în aceste momente.De aceea am venit.Îți pot citi gândurile.Nu cunoşti frica,
destul de interesant.Te îndrebi cum de am reuşit sǎ intru prin grǎdina falnicilor zei?Pǎi,a fost foarte simplu.Dar te las sǎ afli singur.Am treburi mai importante de fǎcut.Viața ta este ceea ce caut.
-Cuvintele tale sunt din altǎ lume.Nu mǎ vei ucide.Nu vei câştiga.
Cǎci trǎieşti doar din iluzii,ai fost creat,doar pentru a-i face pe oameni sǎ meargǎ mai departe.Eşti rǎul absolut,dar prin tine,oamenii îşi doresc binele.Şi nu uita,întotdeauna eşti înfrânt.
Şi în clipa urmǎtoare,rǎul se fǎcu nevǎzut.De atunci,nu a mai venit niciodatǎ.Se spune cǎ binele biruise din nou,dar alte poveşti spun cǎ rǎul aşteaptǎ la cotiturǎ,aşteaptǎ greşeala.Dar zeii erau mai presus de aceste poveşti.Viața îşi continua din nou drumul spre nicǎieri,cǎci fǎrǎ zeița mamǎ,fǎrǎ viațǎ şi fǎrǎ moarte,nimic nu mai era ca înainte.Toți îi aşteptau venirea,dar ea nu mai venea.Trebuia fǎcut ceva,iar toți îşi puneau speranța în lordul luminii.Dar acesta aştepta,cǎci nu gǎsise încǎ cea mai potrvitǎ decizie.Trebuia sǎ o caute,sǎ-i vorbeascǎ,dar nu se împǎcase cu idea cǎ ar putea accepta un rǎspuns negativ din partea ei.De asemenea,nu o putea obliga,fiindcǎ o iubea.Ar fi dat orice pentru a o gǎsi şi pentru a o convinge sǎ se reîntoarcǎ,sǎ petreacǎ din nou lângǎ el clipele fericite ale dragostei.
Chiar dacǎ omul era considerat o ființǎ raționalǎ,adevǎrata lume era diferitǎ de orice imaginație.Pentru zei,dorințele oamenilor erau uşor de realizat.Unii îşi doreau o familie,alții carierǎ..Dar în acel moment,întreaga umanitate îşi dorea sǎ trǎiascǎ.Undeva departe,unde doar zeii pot ajunge,se aflǎ marea grǎdina a dorințelor.De aici venea cel de-al cincilea zeu.Era zeul tuturor dorințelor,el cunoştea fiecare dorințǎ a oamenilor şi a zeilor.Unul din cele mai mari atribute ale acestui zeu,era bunǎvoința,rǎbdarea,înțelegerea!El analiza fiecare dorințǎ,şi încerca sǎ o îndeplineascǎ.El era zeul care aducea darurile cereşti.
Acest zeu,erau unul special,cǎci era un fel de androgin.Se încarna în corpuri de femei,dar şi de bǎrbați,iar atunci când trǎia în lǎcaşul dorințelor,lua diferite forme.De aceea,zeii îl considerau un adrogin,şi îl respectau pentru acest lucru.Numele lui era ascuns,doar Marele lord,care-l crease,îl cunoaşte.Miturile prezintǎ povestea naşterii unui androgin,de cǎtre cea mai puternicǎ entitate din univers.Numele îi fusese dat încǎ din prima clipǎ de viațǎ,iar cel care reuşea sǎ îl ghiceascǎ,orice dorințǎ urma sǎ-i fie împlinitǎ..Zeul dorinței fusese creat pentru a îmbunǎtǎți lumea.Fusese cadoul pe care Lordul Luminii îl dǎruise iubitei sale eterne, Isis ..Dar toate acestea,erau înconjurate de eternele mistere..Nimeni nu cunoştea adevǎrul complet!
În acele momente,Maiteya îl aştepta.Dorea sǎ afle ce îşi dorea zeița mamǎ.Dar deodatǎ,zeul Bu îl chemǎ pe lord.Dorea sǎ-i arate ceva important.Dincolo de cele mai fierbinți stele,în galaxia vieții trecǎtoare,pe planeta Pǎmânt,demonii puneau stǎpânire pe viețile oamenilor.Mii şi mii de oameni mureau în fiecare zi.Pǎmântul era în pericol,iar singurii care-l puteau salva erau zeii.De aceea,doi dintre ei fuseserǎ trimişi pentru a rezolva problema..Deasupra munților înalți ai Alpilor,avea sǎ fie batǎlia.Demonii îşi trimisesera doi reprezentați.
Erau doua fantome reale,cu ochii fǎrǎ culoare,iar în mâna stângǎ aveau sǎgețile morții,iar în cea dreaptǎ,arcul Infernului.De cealaltǎ parte,se aflau zeul dragostei şi zeul iluziei.Zeii îi trimiseserǎ pe Lola şi Bu…
În joc era nu numai viața oamenilor,dar şi viața zeilor şi a demonilor.Cǎci cine pierdea,murea.Exista un singur învingǎtor,care lua totul!
În aer se aruncau sǎgețile veninoase ale Iadului,dar şi praful iubirii.
Dacǎ demonii îşi doreau sǎ-i omoare pe zei,zeii doreau sǎ-i transforme pe demonii.Nu avea rost sǎ-i ucidǎ,dar dacǎ nu ar fi avut ce face,dacǎ aceasta era ultima soluție,atunci îi puteau omorî.Lupta a durat pânǎ când,demonii au rǎmas fǎrǎ putere.Chiar dacǎ erau de nevǎzuți,zeii îi loveau de fiecare datǎ cu precizie.Orice demon va sfârşi dacǎ în loc sǎ te lupți cu el,îl vei lǎsa sǎ te atace.Iar atunci când va începe sǎ-şi învigǎ colții în sufletul tǎu,când va fi aproape gata sǎ-ți ia viața,aminteşteți cǎ deții o putere a binelui.Ridicǎ-te şi trimite întreaga bunǎtate cǎtre inima uscatǎ a necuratului.Fie ca atunci când colții veninoşi îți vor strǎpunge trupul,din acea ranǎ sǎ nu curgǎ un sânge plin de urǎ..Cǎci ura,este bǎutura favoritǎ a demonilor..Lasǎ ca bunǎtatea sǎ se reverse din tine,şi sǎ pǎtrundǎ în cel ce te loveşte!
Chiar dacǎ cineva te urǎşte,sau te loveşte,fi bun.Aratǎi ce este bunǎtatea,comportându-te frumos.Încearcǎ sǎ înțelegi care îi este nemulțumirea,şi gândeştete cǎ întotdeauna e o cale mult mai bunǎ de a câştiga în viațǎ.Decât sǎ câştigi o luptǎ,mai bine câştigi un prieten!De aceea,nu omorî pe acela care te-a rǎnit.Nu îi rǎspunde cu rǎutate,cǎci în tine se aflǎ bunǎtatea zeilor.
În acea bǎtǎlie zeii au învins,cǎci reuşiserǎ sǎ-şi transforme adversarii în prieteni.Aceasta era o adevǎrata lecție predatǎ demonilor,
dar mai ales oamenilor.Pǎmântul înviase,datoritǎ luminei dǎdǎtoare de viațǎ.Dar nu era timp pentru a sǎrbǎtori.Zeița Isis trebuia gǎsitǎ.De aceea,în grǎdina zeilor,aveau loc întâlnirea.Maitreya privea în depǎrtare.Clipa decizie se apropria,iar în mintea lui se nǎşteau câteva posibilitǎți.Atât Bu,cât şi Lola,îl ajutaserǎ foarte mult..Dar avea încredere şi în ceilalți zei.Aştepta nerǎbdǎtor sǎ afle pǎrerilor lor,şi apoi,urma marea decizie.Soarele se înǎlța timid pe cerul fǎrǎ lacrimi,peisajul era de neînchipuit.Un dans nesfârşit de culori încântau privrea zeilor.Chiar dacǎ se aflau departe de Isis,parcǎ în acele momente,rǎsǎritul soarelui realiza o comuniune puternicǎ.Deşi nu vorbeau,deşi nu se priveau,toți zeii comunicau.Inima zeiței mamǎ bǎtea la fel de puternic ca a lordului,toți erau pe aceeaşi frecvențǎ..Şi într-o fracțiune de secundǎ,cel de-al cinciliea zeu,a strigat:Brazilia..Le povesti mai apoi cǎ avusese o viziune,în care,zeița Isis stǎtea în lanțurile karmice,nereuşind sǎ se elibereze.Maitreya se apropie de el,şi îl ruga sǎ îl urmeze.Trebuia sǎ discute urgent cu el.Zeul tuturor dorințelor avusese o viziune care îi pute ajuta,sau chiar încurca..
-Bine ai venit, Kama,zeul tuturor dorințelor!Spune-mi tot ce ştii despre Isis.Spune-mi tot ce ți s-a arǎtat în acea viziune.
-Mare lord al luminii,îți voi spune tot.Dar mǎ tem cǎ nu mǎ vei crede,cǎci ceea ce am vǎzut pare ireal.Am vǎzut pǎmânturile sud-americane,am vǎzut Brazilia.Acolo se afla zeița mamǎ,zeița pe care o cauți.Era încarnatǎ în trupul unei femei,foarte frumoase.Dar era slǎbitǎ,din ce am vǎzut,era pe moarte.Te aştepta,cǎci pentru ea,tu erai singura soluție.Dar în fața ei,în acele momente se afla stǎpânul întunericului.Era pregǎtit sǎ o ucidǎ.Nu putea scǎpa,cǎci transferul de suflete nu se putea realiza datoritǎ unor probleme karmice.În rest,nu mi s-a arǎtat nimic altceva.
-Ştii cumva de unde a venit aceastǎ viziune?Îl cunoşti pe acela care ți-a trimis aceste informații?
-Nu,dar îi aud şi acum vocea în minte.Rosteşte cu disperarte ‘Brazilia’.Nu mai pot,aceastǎ voce îmi produce o durere de dorințelor cel care îndeplineşte fiecare rugǎciune a oamenilor şi a zeilor,dar nu pot sǎ-mi îndeplinesc propria dorințǎ.O,sunt creația lui Isis,dar dacǎ ea va muri,voi muri şi eu.
-Nu ştiu ce sǎ zic.Spune-mi ce pǎrere ai.Cum crezi cǎ ar trebui sǎ procedǎm?
-Destul de greu de gǎsit un rǎspuns.Cred cǎ ar trebui sǎ ajungem urgent în Brazilia,voi veni cu tine,mǎrite zeu,cǎci îmi iubesc mama.O vom cǎuta,şi o vom gǎsi,cǎci are acelaşi sânge ca şi noi,şi astfel ne va fi mai uşor sǎ o identificǎm.Cred cǎ ar trebui sǎ mergem cu toții.Va fi nevoie de toți!
-Totuşi,trebuie sǎ lǎsǎm pe cineva sǎ apere cerurile.De grǎdina iubirii,se va ocupa Lola,eu şi cu Bu vom merge pe pǎmânt.Vei veni şi tu,cǎci prin tine,o voce necunoscutǎ ne vorbeşte.Cel de-al şaselea zeu,va rǎmâne aici.El nu este încǎ refǎcut dupa ultima misiune.Dar totuşi,trebuie sǎ pǎstram legǎtura cu el.El este zeul protector,zeul dragonilor.El a renǎscut de atâtea ori,de atâtea ori a reuşit sǎ învie,cǎci el este cel care se ocupǎ cu transferul de suflete.Deşi vreau sǎ o gǎsim pe Isis vie,trebuie sǎ ne luǎm mǎsuri de siguranțǎ.Existǎ posibilitatea sǎ o gǎsim fǎrǎ viațǎ.Viața oamenilor este scurtǎ,întotdeauna firavǎ.
-Cum spui tu,stǎpâne.Am sǎ merg sǎ las pe cineva în locul meu în lǎcaşul dorințelor.Voi reveni mai apoi,şi voi fi gata de cǎlǎtorie.Voi aştepta decizia ta,pe care o vei spune în fata celorlalți zei.Pânǎ vei discuta şi cu cel de-al şaselea zeu,zeul transferurilor karmice,eu mǎ voi asigura de liniştea universului.
-Te poți duce.
În acele clpe,zeul dorințelor, Kama,cutreierǎ cerurilor.Atunci când a ajuns în fața grǎdinii dorințelor,o lacrimǎ izbucni din ochii lui argintii.
Se despǎrțea pentru prima datǎ de acel loc,şi exista posibilitatea sǎ nu-l mai vadǎ niciodatǎ.Trebuia sǎ aleagǎ pe cineva ca stǎpân al dorințelor,pânǎ se va reîntoarce.Dar grǎdina era goalǎ,iar florile speranței,din care înfloreau dorințele,erau ofilite.Era nevoie de puterea binefǎcǎtoare a soarelui,pentru ca viața sǎ învie.În fața morții,dorințele se pierdeau în necunoaştere.Singura care putea face ca viața sǎ rǎsarǎ din nou,era Isis.De aceea,îşi dorea sǎ o caute.Era mama lui,iar sângele ei,curgea şi în sufletul lui.În clipa aceea,chemǎ un înger din paradis,şi îl rugǎ sa aibe grijǎ de acel loc sacru.Acum,îi era mai uşor.Putea sǎ înceapǎ misiunea,şi ar fi dat orice,chiar propria viațǎ,pentru a-şi salva mama.
Însa,în acele momente,Maitreya discuta cu cel de-al şaselea zeu.Era un ultim sfat pe care-l putea primi,o ultimǎ parere de care putea ține cont.Cu toate acestea,era conştient de faptul cǎ advǎratul sfat se afla în interiorul lui,dar privind şi în ochii celorlați zei,ascultând pǎrerile lor,
îşi dǎdea seama ce se aflǎ în el cu adevǎrat.Nu îi era deloc ruşine sǎ recunoascǎ cǎ existau momente când era nesigur,când avea nevoie de un sfat.Dar marile decizii,îi aparțineau numai lui,Veneau din adâncul sufletului lui de zeu al luminii.Chiar dacǎ nu toți îl înțelegeau,chiar dacǎ alegerile lui pǎreau adevǎrate nebunii în ochii altora,el ştia cǎ aceea era calea cea dreaptǎ.Tocmai de aceea,el era zeul suprem,
deoarece avea încredere în propriile lui gânduri.Obişnuia sǎ se lase strǎbǎtut de lumina stelelor,îşi lǎsa sufletul liber,în voia sorții..Ştia cǎ legile naturii sunt puternice,ştia cǎ adevǎrata putere îi venea din suflet.
Atunci când era nevoit sǎ ucidǎ pe cineva,fǎcea tot ce-i stǎtea în putințǎ,pentru a-i salva viața.Nu îi plǎcea sǎ abuzeze de puterea lui,nu îi plǎcea sǎ fie un zeu rǎu.Cǎuta sǎ aducǎ fericire pe zâmbetul tuturor.
Întreaga lume îi aparținea,dar în acelaşi timp,prin ceea ce fǎcea,lumea i se dǎruia de bunǎ voie.El era zeul mult iubit,iar oamenii credeau cu adevǎrat în el,deşi nu-l vǎzuserǎ niciodatǎ.Marele lord,ştia cǎ adevǎrata putere a unui zeu,constǎ în capacitatea de a aduce luminǎ,bunǎtate şi fericire în viața celui apropriat.Iubea necunoscutul,
fiindcǎ dincolo de orice cunoştiințǎ,se afla aventura,dorința arzǎtoare de a desoperi ceva nou.
Maiteya şi Isis erau zei supremi,cei nenǎscuți,şi nemuritori.Cei care nu cunoşteau naşterea şi moartea,cǎci ei erau creatorii întregi lumi.Se spune cǎ universul este creația zeului Maitreya,iar Isis era muza care îl ajutase la crearea acestei capodopere.Ea era inspirația lui,cǎci prin ochii ei,el reuşea sǎ descopere lumea ce urma sǎ fie mai apoi creatǎ.În nopțile cu lunǎ plinǎ,îngerii povestesc cǎ lumea este darul pe care Maitreya îl dǎruiese iubitei sale.Stelele erau un colier,erau cele mai strǎlucitoare bijuterii,pe care le primise Zeița mamǎ.Întreaga lume îi aparținea ei,fiindcǎ Maitreya crease lumea pentru ea.Pentru ai dǎrui fericirea de care avea nevoie.Însǎ,în gândurile profeților,sau a magilor,
se înfǎțişeazǎ un momenet în care lumea ia naştere din clipele de iubire dintre cei doi zei.La fiecare atingere,o nouǎ stea apare.La fiecare mângâiere,îmbrǎțişare,un nou univers se naşte.Pentru cǎ lumea era dovada,cǎ,dincolo de orice limitǎ umanǎ,ezistǎ zei,care trǎisc într-o lume perfectǎ.Timpul nu era întradevǎr o unitate de mǎsura a clipelor pierdute,era suma tuturor momentelor de iubire dintre Maitreya şi Isis.Chiar şi în momentele când nu erau unul lângǎ altul,tot se iubeau,deoarece iubirea îi ținea în viațǎ.Iubirea se numea nemurire,cǎci era forța care le dǎdea puterea de a trece peste clipa prezentǎ.
Însǎ pentru zei,viața oamenilor era durata unei bǎtǎi de inimǎ,un moment în care sufletul cunostea binele şi rǎul,fericirea şi tristețea.
Omului îi era predestinat sǎ se nascǎ,sǎ trǎiascǎ cu speranța cǎ într-o zi va reuşi sǎ-şi îndeplineascǎ visele,şi mai apoi sǎ moarǎ.În fața ultimei rǎsuflǎri,i se îndeplinea dorința de a vedea lumea,aşa cum era cu adevǎrat,dar doar pentru o fracțiune de secundǎ.Lumea îşi înfǎțişa adevǎratul chip doar sub privirile zeilor.Doar ei cunoşteau adevǎrata imagine a lumii,fiindcǎ doar zeii erau cei care vedeau cu adevǎrat.

În acele momente,Marele zeu,Maitreya îşi aducea aminte de clipele petrecute în preajma iubitei mamǎ,Isis.Îşi aducea aminte,de fiecare zâmbet,de fiecare surâs al zeiței inimii sale,îşi amintea tot,cǎci nu putea uita niciodatǎ acele momente minunate.Îşi amintea de mǎrturisirile pe care i le fǎcea,în fiecare clipǎ când o îmbrǎțişa.De multe ori,îi spusese cǎ ar fi în stare sǎ-şi dea viața,pentru ea,cum de ar renunța la tot ce avea,doar pentru ea.Însǎ ea îi rǎspundea de fiecare datǎ,cǎ fericirea ei era el,nu putea fi fericitǎ departe de inima zeului,
fiindcǎ îl iubea cu adevǎrat.Erau clipe magice,clipe în care întreaga viațǎ se nǎştea.Erau clipele de iubire adevǎratǎ,de care îşi aducea cu bucurie aminte.Dar în acele momente,inima parcîǎ îl durea.Îl durea absența iubitei sale.Îl dorea totul,cǎci fǎrǎ ea,nimic nu mai strǎlucea cu adevǎrat.
Pentru zei,prezentul era secunda care privea în douǎ pǎrți.În spate se afla trecutul,iar în fațǎ viitorul.Dar timpul,era cel care zbura liber,fǎrǎ nici-o grijǎ.Chiar dacǎ mai îmbǎtranea cu câteva clipe,el era asemenea zeilor,nemuritor.Chiar dacǎ în fiecare clipǎ,ceva din el se pierdea,în acelaşi timp,în aceeaşi mǎsurǎ,se nǎştea ceva nou.O clipǎ îşi gǎsea sfârşitul,iar o alta,începutul.Pentru cǎ aşa era timpul,mereu acelaşi şi mereu altul.Nimeni nu putea vorbi despre el,cǎci el se afla în fiecare cuvânt,dar nici-un cuvânt nu era timp.Asemenea zeilor,timpul era o forțǎ puternicǎ,care mânuia destinele oamenilor.El decidea momentele de fericire sau tristețe,el alegea clipa în care doi oameni îşi dǎruiau fericire,dar şi clipe în care erau alǎturi în fața momentelor dificile.Timpul era cel care dǎdea viațǎ,şi cel care ucidea.Nu era zeu,fiindcǎ nu-şi dorise sǎ fie zeu.Îşi dorise sǎ fie timp,sǎ fie peste tot,în orice moment.Nu îi plǎcea sǎ fie asemenea unui zeu,cǎci el era întregul univers.El era viațǎ,el era timp.Dincolo de orice imaginație,în universul acesta,în fiecare secundǎ,forțele infinitului coezistǎ.Se aflǎ în noi,dar şi dincolo de ceea ce putea vedea.Aceste forțe se aflǎ atât în sufletul persoanelor care ne sunt atât de dragi,dar existǎ şi în sufletul duşmanilor noştri.Se numesc:
timp,luminǎ,cǎldurǎ,spațiu.Acestea sunt forțele care țin în viațǎ întreg Universul.Iar cei care cunosc întregul adevǎr,sunt zeii.În fața lor,întreaga naturǎ îşi contempla frumusețea.
Doar în fața zeilor,lumea strǎlucea în mulțimea de culori nemuritoare.
Glasul profund al iubirii pǎtrundea fǎrǎ nici-o grijǎ în sufletul zeilor.
Totul era aşa cum trebuia sǎ fie,Exista o lege pe care doar zeii o cunoşteau,se numea ordine.Totul avea propriul sǎu sens,iar fiecare întâmplare se numea echilibru.Cǎci întreaga lume,era un echilibru perfect dintre viațǎ şi moarte,dintre dragoste şi urǎ.Pǎrea ireal,dar nu erau iluzii,erau fenomene obişnuite,care se manifestau peste tot.De fapt,lumea era luminǎ şi întuneric,era cunoştințǎ şi necunoaştere.Doar zeii,însǎ,ştiau marele adevar.Doar ei puteau schimba,în orice moment,lumea întreagǎ.
În acele momente,se auzirǎ paşii celui de-al şaselea zeu.Era cel din urmǎ,dar destinul lui era drumul cel mai greu,cel mai lung,dar care ducea,acolo unde toți îşi doreau sǎ ajungǎ.El urma sǎ ajungǎ cel mai mare zeu,zeul suprem…Nimeni nu ştia exact când se va întâmpla acest lucru,cǎci totul depindea de fiecare alegere pe care o fǎcea.El,cel de-al şaselea zeu,era zeul viitorului.În ochii lui,puteai observa dorința de a face lumea mai bunǎ.Acest zeu,era un zeu atât de misterios,încât nimeni nu îi cunoştea adevǎratele atribute.Cǎci el era puterea totalǎ a focului,dar şi puterea gheții,el era aer,luminǎ,dar şi întuneric.El era bunǎtate,el era raza de foc a iubirii care strǎpungea fiecare suflet.Numele lui era Gabyka.El era cel inițiat,dar în acelaşi timp,cel care îi initia pe ceilalți.Toatǎ lumea îl respectǎ,fiindcǎ în fruntea lui se aflǎ marele semn,semnul celui învingǎtor şi niciodatǎ învins.El era speranța,el era zeul care avea sǎ-l înlocuiascǎ,într-o anume zi,pe marele lord al luminii.Gabyka era o nimfǎ,era un zeu în devenire.Era o zeițǎ de o frumusețe profundǎ.Ochii ei strǎluceau în limpezimea fiecǎrui gând.
Fusese acceptatǎ de zei,tocmai datoritǎ semnului de pe frunte.Chiar dacǎ acesta era ascuns,zeii îl putea vedea,şi îi cunoşteau întreaga semnificație.Pe fruntea acestui zeu,se aflǎ marele simbol,care înfǎțişa un înger,care ține într-o mânǎ spada de aur a lumii,înconjuratǎ de flǎcǎrile iubirii,iar în cealaltǎ mânǎ,se aflǎ copilul al cǎrui mamǎ era pǎmântul,iar tatǎ
cerul..În mâna stângǎ se afla întreaga forțǎ a universului,întreaga putere a vieții..Iar în cea dreaptǎ,se afla cea mai firavǎ fǎpturǎ,cea mai sesnsibilǎ ființǎ din univers:Omul,cel care putea fi ridicat la ceruri doar cu un cuvânt,dar în acelaşi timp,putea pǎtrunde în adâncul infernului,la fel de uşor.Era o ființǎ care cunoştea viața prin naştere şi moarte.
Era cel care gusta din fructele copate ale fericirii,dar care,datoritǎ inocenței,gusta şi din cele stricate.Omul pentru zei era un copil veşnic tânǎr.Aveo o copilǎrie de 100 de ani,timp în care cutreiera pǎmântul în cǎutarea unui loc de joacǎ.Viața omului se numea copilǎrie,fiindcǎ tot ceea ce fǎcea,era acțiunea unui copil dornic sǎ pǎtrundǎ în infinitul necunoaşterii care se afla în fața lui.Pentru zei,fiecare greşealǎ a omului era iertatǎ,cǎci era o bucurie sǎ-l vezi cum zâmbeşte atunci când se aflǎ în mijlocul celorlalți oameni.Atunci când îşi ridica privirea spre cer,atunci când rostea cu ajutorul minții,sfânta rugǎciune,comunica cu mama şi tatǎl,cu cerul şi pǎmântul.Omul cunoştea limbajul ascuns al naturii.Omul comunica printr-un fel anume cu animalele de pe pǎmânt.Cunoştea povestea tuturor izvoarelor,cǎci natura întreagǎ era mama care-l ocrotea în fiecare secundǎ.
-Gabyka!Bine ai venit.Te aşteptam de mult.Te-aş ruga sǎ-mi dai un sfat în legǎturǎ cu Isis.Pǎrearea ta mǎ poate ajuta!
-Mǎrite zeu,tot ce ai aflat este adevǎrat.Nu trebuie decât sǎ urmezi povestea stelelor,sǎ urmezi destinul.Dacǎ îți este dat sǎ o gǎseşti pe Isis,atunci o vei gǎsi oriunde ar fi.Ai ascultat pǎrerile tuturor,dar nu uita,cǎ trebuie sǎ ți cont de ceea ce-ți spune sufletul.Lasǎ-mǎ sǎ-ți mǎrturisesc cǎ îmi este fricǎ de profețiile auzite.Mǎ tem cǎ cineva va trebui sǎ moarǎ,mǎ tem cǎ un zeu va dispǎrea pentru totdeauna.Nu ştiu dacǎ Isis te iubeşte sau nu,nu ştiu ce simți tu cu adevǎrat pentru ea,dar dacǎ o iubeşti,atunci aceastǎ forțǎ îți va da întreaga putere de care ai nevoie.Fi foarte atent,cǎci demonii sunt şi ei prin preajmǎ.Le este foame,şi vor sǎ îşi potoleasca aceastǎ poftǎ cu sângele unui zeu.Îmi este fricǎ de clipa în care cineva va pieri,cǎci dincolo de orice putere divinǎ,se aflǎ întunericul..Dacǎ nu suntem precauți,binele poate fi învins.Maitreya,lord al luminii,cum îți vei apǎra viața atunci când tu vei fi cel care va trebui sacrificat?Cum o vei proteja pe Isis,dacǎ aceasta va fi chematǎ în infern?Cum vei proteja întreaga lume,dacǎ va trebui sǎ plǎteşti demonilor ceea ce nu poți plǎi?Puterea ta,puterea întreagǎ pe care o deții,cum te poate ajuta?Iubirea,pânǎ unde te va duce?
-Da,ai dreptate.E mult prea periculos,de aceea aş dori sǎ merg de unul singur,dar în acelaşi timp,nu pot învinge singur.Iubirea!Nici nu îți poți imagina cât ar plǎti cineva pentru ea.Pentru Isis,aşs fi în stare sǎ îmi dau întreaga nemurire..De aceea,tu care vei fi cel care mǎ va înlocui din ziua când nu voi mai fi,te rog sǎ ai grijǎ de Isis.Alungǎi nefericirea,şi adui numai bucurie în viațǎ.Nu o lǎsa sǎ sufere din cauza mea.Ai grijǎ de întreaga lume.Eşti un zeu bun,vei deveni un zeu absolut atunci când vei fi pregǎtit.Atunci când vei reuşi sǎ înțelegei fiecare gând,fiecare întâmplare,vei reuşi sǎ stǎpâneşti întreaga lume.
Nu uita cǎ lumea aceasta va fi a ta doar atunci când o vei merita.Dacǎ nu vei reuşi,vei fi înlocuit,cǎci universul acesta are nevoie de un lord puternic.Nu uita cǎ ceilalți zei sunt mai puternici decât tine,dar dacǎ vei reuşi sǎ fi luminǎ,sǎ fi iubire,atunci vei fi cel dintâi.Probabil cǎ eu voi muri cât de curând,cǎci destinul trebuie sǎ-şi continue drumul.
Doar aşa,Isis va fi salvatǎ.De aceea,îți vorbesc în aceste momente.Eu sunt Maitreya,lordul luminii,stǎpân peste toate ce existǎ,dar peste câteva zile,când soarele va zâmbi pentru o clipǎ în memoria mea,tu vei fi,cel dintâi zeu al universului.În mâinile tale,se va aflǎ întreaga putere.Din ochii tǎi va izvorî o nouǎ lume,cǎci ție îți este dat sǎ fi noul creator al acestei lumi.Gabyka,încearcǎ sǎ cǎlǎtoreşti în primul rând în tine.Încearcǎ sǎ înțelegi cine eşti cu adevǎrat,încearcǎ sǎ înțelegi care îți sunt calitǎțile,şi care îți sunt defectele.Nu uita faptul,cǎ pe fruntea ta,stǎ semnul infinitului,semnul tuturor lorzilor,tuturor zilor supremi.
Eu voi deveni o amintire,cǎci tu,vei fi prezent şi viitor.
-O,preamǎrite zeu,cuvintele tale îmi pǎtrund în suflet,îmi strǎbat inima.Ceea ce mi-ai spus,m-a emoționat profund.Nu pot gǎsi,în aceste clipe,un rǎspuns.Deşi ştiu cǎ într-o zi,întreaga lume,va fi a mea,eu îmi doresc sǎ fie a ta pentru cât mai mult timp.Doar de la tine am reuşit sǎ aflu ceea ce aveam nevoie.Tu,lord al luminii,m-ai învǎțat ce este iubirea,ce este lumina,adevǎrul şi credința.M-ai învǎțat,cǎ în acest univers,existǎ forța iubirii care vindecǎ orice inimǎ bolnavǎ.Tu m-ai învǎțat sǎ zbor,tu m-ai învǎțat cât de frumoasǎ este lumea.La început am fost un copil-zeu,dar datoritǎ ție,azi sunt ceea ce sunt.
-Eu ți-am explicat aceste lucruri,aşa cum am procedat şi cu ceilalți zei.Trebuie sǎ şti cǎ le-ai descoperit singur.Semnul din frunte,dorința de a iubi,te-au ajutat sǎ învingi.Faptul cǎ nu te-ai dat niciodatǎ bǎtut,faptul cǎ pentru tine,nimic nu era cu neputințǎ,adevǎratele minuni s-au lǎsat explorate de tine.Eu nu am niciun merit,cǎci întregul merit se aflǎ în tine.Nu trebuie sǎ uiți acest lucru,cǎci este foarte important.Dacǎ în viața aceasta ai reuşit sǎ treci prin momente de fericire,de bucurie,totul s-a datorat ție.Dacǎ au existat şi momente în care ai mai greşit,trebuie sǎ realizezi cǎ au fost din vina ta.Nimeni nu are niciun merit în afarǎ de tine,în ceea ce te priveşte.Dar,în egalǎ mǎsurǎ,orice greşealǎ pe care ai fǎcut-o,sau pe acre o vei face,este numai şi numai din vina ta.Spune-le zeilor,atunci când vei predica pentru întâia oarǎ în calitate de zeu suprem,cǎ moartea mea,a fost o soluție în legǎturǎ cu binele lumii.Tu eşti cel care vei aduce prospețime în viața din întreg universul.Gabyka,eşti o nimfǎ încântǎtoare,ochii tǎi strǎlucesc de o mie de ori decât marea stea Şi,eşti de o frumusețe rarǎ.Dar sufletul tǎu,ceea ce se aflǎ în tine,este de neexprimat.Ai un suflet atât de curat,asemenea unui nou nǎscut,complet nevinovat.Sunt convins cǎ zeii te vor iubi,şi îți vor da asclutare.Acum,dacǎ nu te superi,aş dori câteva clipe liniştite.Anunțǎ-i pe ceilalți cǎ le voi comunica decizia peste câteva minute.Aşteptați-mǎ afarǎ,vin şi eu imediat.
-Voi face tot ce mia-i poruncit.
-Îți mulțumesc mult,draga mea Gabyka.
Dupǎ ce cel de-al şaselea zeu pǎrǎsi încǎperea,marele lord rǎmǎsese singur.Dorea sǎ mediteze pentru câteva clipe,dorea sǎ-şi împrospǎteze gândirea,cǎci era pus în fața unei decizii extrem de importante.În acele clipe nu se gândea la nimic,îşi lǎsase mintea liberǎ,deoarece în acele momente,soarele era pregǎtit sǎ rǎsarǎ din nou.Însǎ,pentru el,putea fi ultimul rǎsǎrit la care asista.Privea raza de soare care îşi fǎcea loc prin încǎpere.O atingea delicat,fǎrǎ sǎ o rǎneascǎ.Era o razǎ timidǎ,o razǎ firavǎ de cǎldurǎ.Îi strǎpunse sufletul,şi,în acele momente,parcǎ se auzi un surâs.Era surâsul sufletului,era fericirea care venea din interiorul lui.Timpul trecea fǎrǎ nici-o grijǎ,dar,în acele momente,zeului i se pǎrea cǎ marele timp,mergea puțin mai încet.Atunci când se lǎsǎ cuprins de celelalte raze de foc,fiecare clipǎ i se pǎru mai lungǎ.`
Deodatǎ simți nevoia sǎ se ridice.Era pregǎtit,luase decizia de care avea nevoie.Ajuns în grǎdina unde îl aşteptau şi ceilalți zei,îi privi încrezǎtor,şi apoi le vorbi:
-Dragi mei prieteni,dragii mei zei,am luat o hotǎrâre.Am un plan,şi v-aş ruga sǎ aveți încredere în mine.Eu,Skaty şi cu Kama vom merge în cǎutarea zeiței mamǎ.O vom cǎuta mai întâi în Brazilia,apoi pe continentul American,African,European,Asiatic şi Australian.Atunci când vom şti exact unde se aflǎ,eu mǎ voi încarna într-un om,iar Skaty şi Kama vor rǎmâne deasupra norilor.Vom comunica cu ajutorul semnelor.Din câte ştiu,Isis s-ar putea sǎ fi slǎbitǎ.De aceea,vom efectua un transfer de energie,de putere.Îi voi da,toatǎ puterea de care are nevoie.Apoi,zeul înțelepciunii şi zeița iubirii o vor aştepta pe Isis sus,şi o vor readuce aici,în grǎdina unde întodeauna i-a fost locul.Apoi eu voi respecta profeția stelelor.Eu voi fi cel care va muri,zeul care va pǎşi în infern.Nu trebuie sǎ vǎ fie teamǎ,fiindcǎ aceasta este singura posibilitate.Voi muri pentru Isis,şi astfel,suferința mea va fi mai dulce.
În locul meu,va veni Gabyka.Ea va fi viitorul zeu suprem.Dacǎ mǎ iubiți,dacǎ țineți la mine,dacǎ va simsiți legați de aceastǎ lume,v-aş ruga sǎ ascultați de Gabyka.Nu plângeți dupǎ mine,fiindcǎ pur şi simplu,destinul se îndeplineşte.Am trǎit cât n-a trǎit nimeni,cǎci eu sunt cel care s-a nǎscut din prima picǎturǎ de viațǎ.Am iubit fiecare clipǎ pe care am trǎit-o.Totul în acest univers mi-a fost prieten.Dar astǎzi,universul se închina în fața unui alt zeu.Eu voi muri,iar mai apoi,voi ajunge în infern.Aveți grija de inima iubitei mele,Isis.Dǎruiți în fiecare secundǎ fericire şi iubire.Şi nu uitați,vǎ iubesc foarte mult.
Vǎ sunt recunoscǎtor pentru tot ce ați fǎcut,cǎci fǎrǎ ajutorul vostru,lumea nu ar fi arǎtat niciodatǎ cum mi-aş fi dorit.Nu avem mult timp la dispoziție,sǎ începem.