Puterea de a iubi….
Un simplu vis..Într-o noapte ca oricare alta..În fața mea stǎtea un înger,
prefǎcut în femeie..Era frumoasǎ,poate mai frumoasǎ ca persoana pe care o iubeam.Aceastǎ femeie mi-a vorbit atât de frumos.Ochii ei erau atât de minunati..Totul la ea pot spune cǎ era perfect..Mi-a mǎrturisit cǎ mǎ iubea.
Ştiam cǎ spune adevǎrul.Dar eu nu o puteam iubi..Însǎ,nu aveam niciun drept sǎ o rǎnesc..Ştiam ce este suferința,nepǎsarea.Nu vream ca ea sǎ treacǎ peste ce am trecut..Atunci i-am spus cǎ iubesc o persoanǎ,care deşi nu era la fel de frumoasǎ ca ea,îmi era iubitǎ.I-am spus cǎ faptul cǎ îi plǎceau la nebunie creațiile mele,însemna iubirea cǎtre scriitorul din mine.
Ea nu mǎ iubea pe mine,iubea creațiile mele..Dar nu îi puteam rǎni inima.
I-am spus cǎ îi voi da o şansǎ.Voi accepta iubirea ei,pânǎ în momentul când inima ei se va rǎzgândi..
Apoi ne-am întâlnit de fiecare datǎ când avea nevoie..Însǎ,nu am adus cu mine nici-o poezie..Nici-o creație,deşi ştiam cǎ ea,femeia care îmi spunea cǎ se îndrǎgostise de mine,femeia nǎscutǎ în visul cel dintâi.Era chiar muza mea..Ştiam cǎ datoritǎ ei scriam.Ştiam cǎ eu trǎiam prin ea,iar ea trǎia prin mine.Totul era datoritǎ ei!
Dacǎ ea era tristǎ,şi eu sufeream..Dacǎ ea s-ar fi stins,atunci cu siguranțǎ viața mea s-ar fi terminat..Însǎ,ea-mi iubea creațiile,dar totuşi credea cǎ mǎ iubeşte pe mine.Fǎrǎ nici-o creație,nu i-a placut lângǎ mine.A încercat sǎ mǎ amețeascǎ,însǎ pentru ea rezistam.Deşi sufletul ardea în mine pânǎ la epuizare,nu scoteam nici-un vers.Cuvintele erau înghețate din dorința dea le proteja..
Ne-am despǎrțit…Am crezut cǎ nu ne vom mai întâlni vreodatǎ.Însǎ,a doua zi,la prima orǎ,a venit..S-a aşezat în patul meu,şi mǎ aştepta.Chiar cǎ era nebunǎ.Mi-a spus cǎ îmi va oferi tot ce-mi doresc în schimbul unui vers pe care sǎ-l eliberez din mine..Nu am acceptat,i-am spus cǎ îi pot oferi orice,
cu excepția vreaunui vers.Dar nu a acceptat..Atunci am vǎzut-o plângând pentru prima datǎ..Plângea,şi o datǎ cu plânsul ei,auzeam în propria inimǎ,
cum lacrimile fierbinți îmi zdrobeau sufletul..
M-am aşezat lângǎ ea,am mângâiat-o…Simțeam cum pielea ei îmi mistuia dorința ascunsǎ de a o îmbrǎțişa..O iubeam,însǎ…îmi era teamǎ.Ştiam cǎ din momentul când iubirea ne va lega,viețile noastre s-ar fi terminat,
fiindcǎ fǎrǎ lacrimi,versurile mele nu ar fi avut viațǎ..Fǎrǎ versuri,partea creativǎ din mine ar fi murit.
Ea iubea creația mea,şi aş fi dat oricât dacǎ ar fi putut iubi omul din mine.
Ştiam cǎ era doar un vis,dar lucrurile pǎreau atât de reale,încât visul însemna ceva absurd…în acele momente,bineînțeles.
Atunci am sǎrutat-o cu foc,cu dragoste.Sițeam cum iubirea mea pǎtrunde în sufletul ei.Simțeam cum iubirea ei pǎtrundea în mine.Şi din acea clipǎ,ea a devenit realǎ..Iubirea a spart zidul iluziei..Eram împreunǎ,în lumea realǎ.
O iubeam ca un nebun..Şi atunci i-am vǎzut adevǎratul chip.Chipul iubitei mel,chipul muzei mele.Ea mǎ iubea ca om,dar şi ca scriitor.Iubea creațiile mele,dar mǎ iubea şi pe mine..Iubea totul..şi în acelaşi timp,îmi oferea tot ce aveam nevoie..Mi-a dǎruit dragoste şi sprijin în viata de zi cu zi,dar şi inspirația fǎrǎ de care,azi n-aş fi fost ceea ce sunt.O muza mea!Eşti atât de magicǎ,în fiecare clipǎ..
Nu vreau sǎ aflu vreodatǎ raspuns la întrebarea “Ce voi fi fǎrǎ tine?’”..Îmi doresc sǎ fi lângǎ mine pentru tot restul vieții..
Sam Aug 14, 2010 12:34 pm
